Rodica Sabău, o femeie din Satu Mare a vrut să angajeze un racket ucrainian pentru a-i ucide soțul. Soția împreună cu fiul lor, Mircea Lucian Sabău, au conceput un plan absolut diabolic pentru a pune mâna pe averea bărbatului. Ceea ce a urmat nu a fost deloc pe placul celor doi complici.

Rodica Sabău se afla în divorț cu soțul său, potrivit voceatransilvaniei.ro. Bărbatul deținea un lanț de farmacii, un magazin de materiale plastice dar și numeroase cabinete medicale pe care le închiria frecvent medicilor de familie. Toată această avere era estimată la trei milioane de euro. Sătmăreanca se temea că nu va primi nimic din această avere, deoarece omul pe care îl avusese ca partener de viață era unic proprietar al tuturor bunurilor.

Anunțuri
Anunțuri

Orbită de însușirea bunurilor pe care ea a considerat că le-ar merita pe deplin, sătmăreanca a trecut la fapte. Inițial a contactat un interlop, tot din Satu Mare, pe care l-a rugat insistent sa-i facă legătura cu criminal plătit din străinătate, explicându-i pe îndelete tot ce o neliniștea. 

La una din multele întâlniri cu interlopul, femeia și-a luat și fiul, care l-a rândul său l-a rugat pe acesta să-i ajute în a-și duce planul la bun sfârșit. Văzând că nu este o glumă, ci mai degrabă un scenariu desprins parcă din filme, interlopul sătmărean a decis că a sosit momentul să înștiințeze autoritățile despre intențiile ucigașe ale Rodicăi Sabău și s-a autodenunţat.

Imediat, Poliția a deschis dosar pe numele femeii dar și pe numele fiului ei, care în tot acest timp i-a fost complice. Cercetările și investigațiile s-au încheiat destul de repede deoarece probele erau evidente.

Anunțuri

Odată ajuns dosarul pe masa judecătorilor de la Tribunalului din Satu Mare fiecare a primit ce a meritat: Rodica Sabău a fost condamnată de instanță la cinci ani de închisoare, iar fiul său la doar trei ani, pentru complicitate.

Judecătorii au hotărât, ca pedeapsă complementară, interzicerea anumitor drepturi, potrivit alineatului 1 din Codul Penal și plata cheltuielilor de judecată. #Politie #Crima #crima organizata