Pentru mulţi dintre noi, o zi trăită fără a avea contact cu tehnologia este greu de imaginat. Totuşi, există tineri, ce-i drept foarte puţini, care au evadat într-o altă lume, departe de zgomotul urban şi de ultimele inovaţii. Printre aceştia se numără şi Alice, o tânără româncă în vârstă de 27 de ani, pentru care natura a devenit casa în care se simte cel mai bine. De aproape doi ani, Alice locuieşte într-un sat din Peninsula Iberică. Aici şi-a găsit fericirea, pentru că reuşeşte să trăiască fără griji şi elementele nocive, care i-ar afecta sănătatea. Alături îi este bărbatul pe care îl iubeşte, un artist norvegian cu care are şi o fetiţă de un an, dar şi fiul ei de opt ani, dintr-o relaţie anterioară.

Anunțuri
Anunțuri

Românca locuieşte într-o comunitate sută la sută eco, iar natura este cea de la care obţine tot ce are nevoie. Aici, banii sunt folosiţi extrem de rar, întrucât vecinii fac schimb de produse între ei. Mai exact, Alice trăieşte la o fermă cu o livadă de portocali, măslini şi avocado. Munceşte în livadă împreuna cu familia ei, dar şi cu o mamă cu trei copii, alături de care trăieşte la acea fermă. Din roada gărdinii prepară dulceţuri ecologice şi alte preperate bio. Absolut toate produsele alimentare, precum şi medicamentele sunt luate din natură.

Tânăra susţine că acest mod de viaţă este foarte sănătos. Inclusiv fetiţa ei de un an nu are nicio problemă de sănătate, deşi a fost născută în pădure, fără asistenţa medicilor. În locul aglomeraţiei din oraş, Alice a ales apa vie de izvor, „cerul şi stelele”, mirosul vegetaţiei şi „energia pământului”.

Anunțuri

Dimineaţa merge la izvor, considerând această activitate un „ritual sublim”. Găteşte la focul aprins din crenguţele copacilor sau la un cuptor solar. Când este mai cald afară, face duş la o cascadă.

La un stil de viaţă alert şi într-un oraş plin de maşini şi construcţii de tot felul nu s-ar întoarce niciodată, spune Alice. Stilul de viaţă eco, exact în sânul naturii, nu poate fi înlocuit cu nimic.

Poveastea lui Alice a apărut în presă după ce a acceptat să acorde un intreviu pentru Ziare.com. Totul s-a întâmplat cu ajutorul unui laptop pe care îl încarcă la baterii solare, acesta fiind singurul mod prin care comunică, evident, cu lumea exterioară. #Romani de pretutindeni