Foarte mulți români au rămas uimiți atunci când au văzut că pe lista datornilor la stat, publicată de #ANAF în urmă cu aproape două luni, apărea și Majestatea Sa Regele Mihai I, cu restanțe la stat de aproape un milion de euro. Imediat, biroul de presă al Casei Regale a anunțat că datoriile au fost contestate în instanță.

Curtea de Apel s-a pronunțat vineri în această problemă, respingând cererea Regelui Mihai de a-i fi anulat actul administrativ prin care se consemnează faptul că este dator la stat. Potrivit digi24.ro, sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.

Potrivit directorului Casei Regale, Ion Tucă, Regele Mihai a dispus ca suma restantă să fie plătită imediat, ceea ce nu înseamnă însă că sentința nu va fi contestată.

Anunțuri
Anunțuri

„Suntem convinși că Majestatea Sa Regală va dovedi că ANAF nu ar fi trebuit să ceară aceste sume, iar atunci reprezentanții acestei autorități vor trebui să restituie banii plătiți acum, evident, cu dobânzile aferente. Acest lucru se va întâmpla cu siguranță, ei vor fi obligați de o instanță”, a spus Ion Tucă.

Suma de aproape 4,1 milioane de lei a fost plătită de Casa Regală încă din data de 10 iunie, atunci când ANAF a trimis suma exactă pe care această intituție o are de plătit. 

„Noi am vrut, prin plata imediată a acestei sume, să demonstrăm că avem simț civic, că suntem de bună credință și că ne supunem deciziilor instituțiilor statului. Asta nu înseamnă și că această sumă este constituită corect. Decizia finală va aparține judecătorilor”, a mai spus Ion Tucă care a adăugat că instanța a discutat până acum doar suspendarea executării.

Anunțuri

Ulterior, ANAF a revenit și a spus că a refăcut calculele și că ar mai fi o sumă de plătit, reprezentând o regularizare, sumă pe care Casa Regală nu o recunoaște ca fiind adevărată.

Potrivit ANAF, regele Mihai are de dat statului 4,1 milioane de lei. Din această sumă, obligațiile fiscale principale se ridică la aproape două milioane de lei, iar diferența reprezintă penalități de întârziere. Regele Mihai se alătură astfel unui număr de peste 187.000 de datornici la stat, care apar pe o listă publicată pe 16 mai.

Cu toate acestea, celebra revistă Capital plasează Casa Regală a României în TOP 300 Capital 2015 pe poziția 81, cu o avere de peste 80 de milioane de euro. Vorbim despre case, terenuri sau păduri! Se pare că averea a fost mult mai mare până la 1948, atunci când multe din casele și terenurile deținute de Casa Regală au fost transferate abuziv în patrimoniul statului. 

Sunt voci autorizate care susțin însă că averea Casei Regale nu poate fi evaluată decât la nivel de aproximație și asta din cauză că multe dintre clădirile deținute de aceasta sunt de patromoniu și pot fi evaluate la justa lor valoare.

Anunțuri

Numai Castelul Peleș, de pildă, este evaluat de specialiștii imobiliari la suma de aproximativ 150 de milioane de euro, deși, statul, ar fi vrut să ofere Casei Regale, doar 30 de milioane.

Acestuia i se adaugă alte câteva zeci de case de vacanță, vile sau locuințe situate ăn Sinaia, Azuga sau Predeal, dar și în Capitala de astăzi a României#Finante #Procuror