Publicul britanic nu cunoaște adevărul în privința problemei imigranților și în alte chestiuni importante referitoare la #Marea Britanie și Uniunea Europeană. Potrivit cercetărilor realizate de Ipsos MORI, britanicii cred că mult mai mulți cetățeni UE trăiesc în Regatul Unit decât arată statisticile oficiale, că țara lor plătește cu mult mai mulți bani la bugetul UE decât în realitate și supraestimează în mod semnificativ valoarea beneficiilor plătite de statul britanic către imigranții din țările spațiului comunitar, relatează publicația The Independent.

Sondajul a fost realizat pe un grup reprezentativ de persoane conform profilului demografic al națiunii în ceea ce privește vârsta, sexul, etnia și alți factori.

Anunțuri
Anunțuri

Respondenții au afirmat că aproximativ 15 la sută din populația Regatului Unit este reprezentată de imigranți din Uniunea Europeană. Aceasta ar însemna nici mai mult nici mai puțin decât 10,5 milioane de oameni, pe când cifra corectă este 3,5 milioane. Cei care intenționează să voteze pentru Brexit au dat, în medie, cifra de 20%, iar cei care optează pentru rămânerea Regatului în UE au spus că 10 % din populație sunt imigranți europeni, ambele tabere fiind foarte departe de adevăr.

În proporție de 84%, oamenii cred că Marea Britanie este în primii trei contribuabili la bugetul UE, iar 23% cred că este cel mai mare contribuabil. De fapt, Regatul Unit este pe locul al patrulea, în spatele Germaniei, care plătește 21%, Franței (16 procente) și Italiei (cu 12%). Marea Britanie plătește 11% din bugetul comunitar, dar pe de altă parte primește înapoi mai puțini bani decât Germania, Italia, Spania și Franța, fapt pe care 58 la sută dintre respondenți îl cunosc.

Anunțuri

Premierul britanic David Cameron a dezbătut mult problema alocațiilor pentru copii imigranților din UE, dar puțini dintre cei chestionați cunosc datele reale în această privință. Astfel, 14 procente dintre britanici cred că 30% din bugetul alocațiilor pentru copii din Marea Britanie este trimis către copiii imigranților europeni care trăiesc în străinătate, iar 23% din oameni cred că 13 la sută din acest buget pleacă peste hotare. Cifra corectă este de doar 0,3 la sută. Pe total, aproape jumătate din populație supraestimează cifra reală de peste 40 de ori.

În ceea ce privește impactul referendumului publicul larg înțelege greșit totul. Profesorul Anand Menon, director al organizației ”UK in a Changing Europe”, care este și co-autor al studiului, a declarat: „Există, evident, un nivel ridicat de ignoranță cu privire la UE, care este îngrijorător înainte de referendum. Cu toate acestea, nu este atât de surprinzător, având în vedere lipsa de informații exacte furnizate publicului, precum dezinformările și exagerările care au avut loc în timpul acestei campanii”. #Uniunea Europeana #BREXIT