Drama românilor care locuiesc și lucrează în Peninsulă o regăsim în fiecare zi în presa italiană. Protagonistă a unui incident deosebit de grav, este o româncă din Milano care potrivit jurnaliștilor italieni de la Gazzettadelsud.it,a fost răpită și sechestrată de fostul iubit, un cetățean din Kosovo în vârstă de 49 de ani. 

Pe data de 31 mai acesta a răpit-o la lăsatul serii și, sub amenințarea morții, a urcat-o în autoturismul proprietate personală. În momentul răpirii, femeia se afla în Milano și a fost nevoită să suporte amenintări tot drumul spre Reggio Calabria trăind momente de groază alături de fostul iubit. Kosovarul Djavid Berisa, a apelat la acest gest extrem pentru că nu a reușit să găsească o soluție de reconciliere cu fosta sa iubită, în vârstă 40 de ani.

Anunțuri
Anunțuri

Românca a fost salvată de fiul ei de 19 ani care, speriat, a alertat de urgență echipajele de poliție știind că bărbatul care se întorsese în Milano, nu are intenții curate față de mama sa. Deși amenințată cu moartea în permanență, românca a reușit să comunice poliţiştilor prin intermediul fiului său date despre locația exactă unde se afla sechestrată. Informațiile s-au dovedit extrem de utile pentru agenții de poliție din Milano, care la scurt timp au reușit să-l localizeze pe infractorul recidivist.

Kosovarul Berisa se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf și se îndrepta spre lagărul din Contrada Pantanella unde își avea reședința temporară. Românca a mai declarat că pe tot parcursul călătoriei bărbatul a amenințat-o cu un cuțit, promitându-i că atunci când va ajunge la destinație în Sicilia o va ucide.

Anunțuri

Din fericire, răpitorul nu şi-a mai putut pune în aplicare odiosul plan, deoarece a fost interceptat de echipajele speciale de poliție de la Prevenție Specială. Aceștia l-au anihilat în zona Lambrate din Milano, pe baza semnalului telefonului mobil.

În anul 2003 Djavid Berisa și-a răpit propria soție, pe care a obligat-o să se prostitueze. A fost arestat la Florența, la scurt timp după ce pusese la cale răpirea în Pescara. #romani in Italia #Politie