Cu toții știm problemele sistemului sanitar din România și am aflat de curând de pericolele cu care se pot confrunta românii care merg să se trateze în spitalele românești. Cu toate acestea există o boală care ucide în fiecare zi, 10 femei din România și care ar putea fi tratată mult mai eficient dacă ar exista o educație sanitară corectă în rândul femeilor din România.

Este vorba de cancerul de col uterin și de cancerul de sân, cu care sunt diagnosticate din ce în ce mai multe femei din România. Problema majoră este că apariția acestor boli ar putea fi chiar prevenită sau dezvoltarea lor ar putea fi  oprită în stadiu incipient dacă majoritatea femeilor s-ar prezenta periodic la controlul ginecologic sau la testarea Papanicolau.

Anunțuri
Anunțuri

Gică Nicolae, medic specialist ginecolog la spitalul Filantropia, a declarat pentru ziarul Gândul că prevenția este cea mai importantă și că prezentarea din timp la medic le poate ajuta pe multe din femeile care au ghinionul să se îmbolnăvească de această cruntă maladie.

Doar în perioada 2012-2014 s-au înregistrat în România peste 19.000 de cazuri de cazuri de cancer de și aproape 10.000 de cazuri de cancer de col uterin. Din toate aceste cazuri s-au înregistrat 9893 de decese din cauza cancerului de sân și 5038 de decese din cauza celui de col uterin. În marea majoritate a cazurilor este vorba de paciente aflate în floarea vieții, cu vârste între 45 și 54 de ani.

Cifre înspăimântătoare dacă ținem seama și de statistică care pune țara noastră pe primul loc în Europa în ceea ce privește decesele din cauza cancerului de col uterin, potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății.

Anunțuri

Din păcate specialiștii spun că peste 90% din aceste cazuri care s-au sfârșit cu decesul femeilor puteau fi prevenite prin controalele ginecologice făcute periodic și prin efectuarea testului Babeș-Papa Nicolau. 

Din păcate, statisticile referitoare la prevenție sunt dramatice, cifrele arătând că în România doar 15-20% dintre femei se prezintă la cabinetele medicale pentru a efectua un astfel de test și că majoritatea provin din mediul urban. În ceea ce privește mediul rural doar aproximativ 0,5% din femei fac controale de prevenție.

Din păcate, majoritatea pacientelor ajung la medici după ce #Boala este deja instalată și de multe ori într-un stadiu extrem de avansat, ceea ce face ca boala să fie extrem de greu de oprit în dezvoltarea sa.

Prin urmare dragi femei, mergeți la doctor și faceți controalele de prevenție. #Spital #Educatie