Palatul Elisabeta din București va fi dat în folosință gratuită familiei regale pentru o perioadă de 99 de ani, scrie news.ro. În plus, statul va suporta și cheltuielile de întreținere a acestei clădiri, care se ridică la aproximativ 5.000 de euro pe lună. Pentru toate aceste beneficii, Casa Regală a României va trebui să să prezinte public un raport de activitate.

Serviciul administrativ al Palatului Elisabeta ar urmă să aibă în componență 20 de oameni, care ar trebui plătiți tot din fonduri publice, însă nu este exclus ca reprezentanții Casei Regale să atragă și alte resurse financiare.

Casa Regală a României va avea personalitate juridică, șeful acesteia fiind recunoscut ca demnitar public.

Anunțuri
Anunțuri

Îndemnizația lunară a acestuia va fi în continuare de 5.000 de lei.

Toate aceste reguli vor fi cuprinse într-un proiect de lege care va trebui adoptat de Parlament, instituție care va trebui să recunoască, printr-o declarație comună a celor două Camere, statutul de șef al Casei Regale pentru Regele Mihai.

Așadar, toate activitățile Casei Regale vor fi monitorizate de Parlament.

  #familie #Finante