O elevă în clasa a XII-a la ,,Colegiul Naţional Constantin Brătescu" din Constanţa a decedat în somn, în noaptea de luni spre marţi,  fără a avea o afecțiune gravă. Tânăra se pregătea pentru examenul de Bacalaureat, urmând apoi să aleagă o facultate, însă soarta a fost mult prea crudă cu ea. Prietenii și colegii de la școală au fost șocați la aflarea veștii.

Aceștia au susținut că Sandra Paraschivescu Vrejoiu avea probleme de sănătate, însă nu atât de grave încât să reprezinte  un pericol pentru viața ei. Pe data de 18 mai elevii își fixaseră banchetul la care trebuia să participe și colega lor, Sandra. Colegii ei au descris-o ca fiind o persoană deosebită, cu rezultate bune la învățătură.

Anunțuri
Anunțuri

Mesajele de condoleanțe au împânzit contul ei de Facebook.

Prietenii își exprimă regretul pentru plecarea printre îngeri a Sandrei. ,,De ce tu? Te cunosc de când eram copii, te-am considerat ca sora mea, nu pot explica în cuvinte suferința trăită. Vei rămâne în inimile noastre”, au scris colegii pe rețeaua de socializare, potrivit adevarul.ro. Diriginta Sandrei  a mers împreună cu colegii de clasă ai tinerei, în comuna Bărăganu, în localitatea unde locuia adolescenta, pentru a fi alături de familie, în aceste momente triste.  Sandra a îndurerat nu doar familia, ci o întreagă comunitate. Directoarea instituției de învățământ, Ana Maria Ciobotaru, a declarat pentru publicația Ziua de Constanța, că tânăra a suferit în timpul somnului un stop cardiorespirator. Urmează ca medicii legiști să stabilească cauzele morții adolescentei.

Anunțuri

Un alt caz similar a avut loc în Marea Britanie, în urmă cu doi ani,  unde o adolescentă, în vârstă de 14 ani, a murit în timpul somnului. La fel ca și Sandra, Lauren Walker era o elevă model, o fată talentată și plină de optimism. Deși tânăra din Sheffield se plângea că nu se simțea bine, medicii nu au descoperit de ce anume suferea adolescenta. Părinții fetei nu au avut explicații pentru tragedie, mai ales că  Lauren nu a avusese nicio boală în copilărie. Medicii legiști nu au considerat decesul ca fiind de natură suspectă. #Boala #Politie #Accident