Disperată din pricina stării de sănătate a fiului ei, o mamă a încercat un leac minune care i-a salvat viața copilului. Potrivit antena3.ro, băiatul a răcit foarte tare iar ea a încercat numeroase #Tratamente dar fără niciun rezultat. Femeia a făcut un bandaj cu ghimbir pe care l-a pus pe pieptul copilului. Minunea a avut loc după câteva ore şi băiatul s-a simțit mult mai bine.

Conform girly.ro, adulții pot păstra bandajul pe toată durata nopții. În schimb copiilor le este indicat ca bandajul să fie pus timp de câteva ore deoarece pielea lor este mult mai sensibilă și se pot irita. Este bine de reținut că un astfel de tratament, provoacă transpirație excesivă şi astfel febra iese din corpul celui care-l poartă.

Anunțuri
Anunțuri

Prepararea acestei licori este foarte simplă. Aveți nevoie de o ceașcă de ceai de ghimbir, o linguriță de miere, o linguriță de ulei de cocos, tifon și făină. Amestecați ingredientele de mai sus după care le puneți în tifon. Aplicați acest bandaj pe piept sau pe spate. În cazul copiilor este recomandat ca acest bandaj să fie pus cu 2-3 ore înainte de culcare.

Consumat sub formă de ceai, tinctură sau chiar ca și condiment, ghimbirul are o mulțime de beneficii pentru sănătatea umană. 

De exemplu consumul rădăcinii de ghimbir ameliorează  durerile abdominale și accelerează arderea grăsimilor. Ceaiul de ghimbir este recunoscut ca fiind unul din cele mai bune remedii pentru tratarea problemelor digestive.

Un pahar de suc de ghimbir amestecat cu morcov ameliorează tulburările respiratorii. Specialiştii le recomandă acest suc în special persoanelor care au astm.

Anunțuri

O ceașcă de ceai consumată o dată sau de două ori pe săptămână previne apariția grețurilor matinale în cazul femeilor însărcinate.

Datorită conținutului mare de antioxidanți, consumul de ghimbir previne apariția infecțiilor și ajută la întărirea sistemului imunitar.

Specialiştii susțin că, ghimbirul crud este mult mai sănătos decât  cel uscat. Dacă este curățat ghimbirul poate sta la frigider aproximativ 3 săptămâni. Dacă doriți să îl păstrați mai mult timp este recomandat să îl țineți în congelator fără să fie curățat de coajă. #remedii naturiste