O româncă, în vârstă de 20 de ani, a fost găsită moartă în orașul Salerno, Italia, la doar cinci luni de la decesul altei conaționale, al cărui trup neînsuflețit a fost descoperit aproape de locul crimei precedente, relatează stirileprotv.ro. Cele două femei au fost abandonate de agresor pe un câmp, după ce le-a ucis într-un mod similar. Polițiștii italieni care anchetează cazurile, presupun că agresorul este un criminal în serie și că româncele s-ar fi prostituat. Tot potrivit anchetatorilor, dubla crimă ar putea fi comisă de un proxenet care deținea monopolul în zona în care femeile își racolau clienții.

Corpul fără suflare al Marianei Szekeres, românca de 20 de ani, a fost identificat chiar de soțul ei, aflat și el la muncă în Italia.

Anunțuri
Anunțuri

Bărbatul a declarat că a anunțat autoritățile de dispariția soției sale, încă de la începutul lunii. Cei doi sunt originari din Argeș și veniseră în Italia pentru a-și găsi un loc de muncă. Roxana Alina Râpă este cea de-a două româncă ucisă la Salerno, descoperită de polițiști la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut. Ultimul domiciliu al femeii fusese înregistrat în orașul Galați. Presa italiană scria la acea dată că Alina avea un fiu pe care îl lăsase în grija unor rude din România.

#Crima a fost caracterizată de anchetatorii italieni care s-au ocupat de investigații ca fiind o faptă de un sadism cum rar au mai văzut. Victima a fost mai întâi sufocată, după care asasinul a înjunghiat-o în zona gâtului. Cadavrul a fost găsit cu fața în jos, fără pantaloni ceea ce le-a sugerat anchetatorilor că înainte de a o ucide, criminalul abuzase de ea, concluzie la care au ajuns polițiștii date fiind circumstanțele în care a fost descoperit cadavrul.

Anunțuri

Însă presa italiană a susținut că românca era prostituată, prin urmare varianta unui abuz a fost exclusă. Victima a fost identificată pe baza informațiilor oferite de alte prostituate care activau în zona din apropiere de Salerno. Autorul omorului nu a fost reținut de polițiști. Mobilul crimei se presupune a fi jaful sau chiar conflictele între proxeneți. #romani in Italia