Horia Onița, președintele Consiliului Elevilor din România a atacat în termeni  duri organizarea Olimpiadei Naționale de Științe Socio-Umane care a avut loc zilele trecute. Acesta a scris, pe pagina sa de facebook următoarele:

 “Olimpiada Națională de Ştiințe Socio-Umane. În afară de discursuri comuniste la început şi de faptul că unii profesori însoțitori îşi vedeau elevii cu care au venit drept sclavi, totul a fost ok. Până aseară, când eu am plecat de la națională spre Bucureşti. Se pare că la ora 21 uşile de la unul dintre cămine erau închise, elevii neputând să meargă nici la magazin să îşi cumpere ceva, darămite să mănânce ceva mai nutritiv decât nişte secături de la cantină.

Anunțuri
Anunțuri

Evident, între timp, profesorii erau la cină festivă.  Unu la mână, au avut mare noroc că nu am fost acolo. Se trezeau cu presa şi cu o plângere penală pentru privare de libertate.  Doi la mână, eu aş propune să se facă olimpiadele fără #elevi. Prea îi deranjăm pe unii profesori care vor să se plimbe prin țară.”

Imediat după postarea acidă a tânărului au început să apară reacții referitoare la modul de organizare al olimpiadelor. Iată câteva din ele:

Sorin Iordachescu : Ai grija Horia. Cunosc pe cineva care a fost crucificat pentru ca spunea adevaruri usturatoare.

Valentina Naghen:  “A venit si fiica mea de la Olimpiada nationala de limbi clasice. Cazare la hotel cu paturi rupte, mancare de nemancat, camere fara ferestre sau cu un ochisor de geam care dadea catre luminatorul care servea si de ghena...

Anunțuri

frumos, ce mai, stimulant... programul anuntat nerespectat pe motiv de ploaie... Profesorii lor insotitori au fost ok in relatia cu copiii, in schimb.”

Roxana Paraschiv : “pe vremea mea, olimpiadele nationale erau cam la fel (mancare proasta, cazare cu probleme), dar ceva era diferit: am prins o nationala organizata la un liceu militar, am stat inchisi (cica asta era regulamentul unitatii si era la fel si pentru "musafiri"). Dar profesorii stateau inchisi alaturi de noi si faceau foamea alaturi de noi (pentru ca isi impartisera cu noi proviziile aduse de acasa). Cumva era alta viata...”

Gabriela Bianca Gheorghe : “Nici olimpicii la engleza n-au dus-o mai bine. Carne cruda servita la cantina si o corectura de toata rusinea sunt doar cateva dintre probleme!”

Trebuie să recunoaștem că este de apreciat incisivitatea lui Horia Onița, reprezentantul elevilor care are curajul să spună lucrurilor pe nume.

 

 

#Educatie