În cazul în care ți-ai dorit să urmezi o carieră în poliție dar din diferite motive ai ales alt drum se pare că acum ai posibilitatea de a încerca să-ți îndeplinești acest vis. Până zilele trecute se știa că poliția română va face angajări masive din rândul civililor deoarece există foarte multe posturi care nu sunt ocupate dar nu exista un anunț oficial în acest sens.

Vineri seara pe siteul oficial al poliției române a fost publicat anunțul prin care se scot la concurs nu mai puțin de 1853 de posturi pentru cei care vor să se angajeze în cadrul poliției române.  Așa că dacă te-ai săturat de civilie și vrei să vezi cum este viața de polițist te poți înscrie la concurs pentru a ocupa unul din miile de locuri scoase la concurs.

Anunțuri
Anunțuri

De precizat că „sursă externă”  înseamnă că nu trebuie să ai o școală de poliție pentru a putea participa la concurs ci doar să îndeplinești câteva condiții standard necesare celor care activează în cadrul unei instituții de profil.

Din cele publicate pe pagina de internet a poliției române reiese că probele pe care le vor susține cei care vor înscrie la concurs vor fi următoarele:

  • Teste de performanță fizică, care sunt eliminatorii
  • Urmează un test scris care se va da sub formă de grilă
  • În cazul în care va fi necesară departajarea unor concurenți care au abținut același punctaj se va da un interviu final care are rolul de a îl selecta pe cel mai bun candidat.

Conform declarațiilor făcute vineri,  în exclusivitate pentru Blasting News, de Felix Văsuț, vicepreședintele Sindicatului Agenților de Poliție, filiala Satu Mare concursul se va desfășura după cum urmează:

  • Până pe data de 8 aprilie se for face înscrierile la Inspectoratul Județean de Poliție al fiecărui județ și până pe data de 15 aprilie se vor preda de către candidații fișele medicale.
  • Examenele fizice se vor desfășura pe centre zonale iar locul va fi anunțat de inspectoratele județene după ce se va face o analiză a numărului de candidați în fiecare județ.
  • Concursul se va desfășura „pe post”, fiecare candidat fiind obligat să candideze pentru o anumită poziție scoasă la concurs
  • Candidații care vor trece de proba fizică vor susține proba scrisă pe data de 14 mai 2016 la Școala de Poliție de la Câmpina.

Toate datele necesare pentru înscrierea la concurs precum și docmentele necesare le găsiți pe pagina oficială a poliției române AICI.

Anunțuri

Urăm succes tuturor candidaților. #Locuri de munca #Politie