Elveția este cea mai bogată țară a Europei și chiar dacă nu face parte din Uniunea Europeană este parte integrantă a spațiului european de liberă circulaţie Schengen și a Zonei Economice Europene. Nivelul de trai extraordinar din această țară și salariile mult mai mari decât în majoritatea țărilor europene au făcut din ea o țintă pentru muncitorii din estul Europei care își doresc un salariu decent.

Tocmai de aceea autoritățile elvețiene au impus un set de restricții foarte dur, mai ales pentru cei care nu fac din spațiul Schengen, în speță muncitorii care provin din România și Bulgaria. Pentru ca un român să se poată angaja și lucra în Elveția trebuie să treacă în momentul actual, printr-un set de proceduri care poate descuraja chiar și pe cel mai ambițios individ.

Anunțuri
Anunțuri

În primul rând, conform reglementărilor care sunt acum în vigoare,  muncitorul român trebuie să-și găsească o firmă care să vrea să-l angajeze și să semneze cu aceasta un contract de muncă. Dar, pentru ca firma să angajeze un român, trebuie să justifice în fața autorităților de ce a ales un român și nu un cetățean elvețian sau un locuitor al spațiului Schengen. În cazul în care firma consideră că are nevoie neapărat de un român atunci trebuie să lanseze un anunț public de angajare și să selecteze un cetățean român. După aceea românul trebuie să se prezinte la Oficiul pentru Forță de Muncă al cantonului pe teritoriul căruia vrea să se angajeze unde va depune o serie de documente personale care sunt solicitate de autorități (inclusiv cazier și dovada contractului cu firma). Apoi cetățeanul român trebuie să aștepte aprobarea și  permisul de muncă din partea autorităților elvețiene (acest proces poate dura și peste două luni).

Anunțuri

Mai mult, există o cotă de muncitori din România aprobată anual și în funcție de numărul de locuri aprobat se acceptă sau nu cererea. Între timp românul nu poate munci pe teritoriul elvețian și nici firma cu care a semnat contractul de muncă nu se poate folosi de serviciile acestuia.

În schimb de la data de 1 iunie 2016, Guvernul Elvețian de la Berna a anunțat că va renunța la restricțiile impuse muncitorilor români și bulgari. În acest sens, guvernul elvețian a adoptat miercuri, 13 aprilie 2016, o ordonanță care prevede eliminarea acestor restricții care vor fi reintroduse doar dacă se va semnala un aflux de muncitori din cele două țări care să depășească  cu 10% media ultimilor 3 ani. În acest caz, anul viitor sau cel mai târziu în anul 2018, se vor introduce noi măsuri restrictive referitoare la accesul pe piața forței de muncă a românilor și bulgarilor, au anunțat oficialitățile elvețiene, citate de Mediafax.

În concluzie, dacă vă doriți să lucrați în Elveția ar fi cazul să vă cautați angajatori din această țară care este considerată una din cele mai bogate și frumoase din Europa. Nu de alta dar nu se știe cât va dura ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români#Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni #Locuri de munca