O fostă badantă româncă s-a destăinuit în exclusivitate pentru jurnaliștii de la gazetaromaneasca.com, încercând să puncteze cu mult realism destinul pe care îl trăiește alături de soțul ei italian, în orășelul sicilian San Mauro Castelverde. Elena a venit în Sicilia încă din anul 2007, când prin intermediul unei cunoștințe a început să lucreze ca badantă la o bătrână. În România, destinul nu i-a surâs aproape deloc deoarece nu a reușit să finalizeze studiile superioare, începute la o facultate, din cauza lipsurilor materiale.

Moldoveanca nu a renunțat la luptă și, văzând că spectrul șomajului de lungă durată era singura realitate concretă în România, a hotărât să înfrunte viața altfel.

Anunțuri
Anunțuri

O cunoștință i-a facilitat găsirea unui loc de muncă în Sicilia, unde a ajuns la capătul unei călătorii istovitoare de trei zile.

După trei ani de ședere în Sicilia, s-a căsătorit cu un italian, care a ajutat-o să dobândească cunoștințe de limba italiană. Acest lucru nu a fost deloc simplu, ținând cont de faptul că locuitorii din vestitul orășel al mafiei siciliene vorbesc un dialect nuanțat.

Elena se consideră, după 10 ani de ședere în această zonă mirifică, o prizonieră a unor prejudecăți și mentalități ancorate în orice refuz al vieții moderne. Rolul femeilor din această zonă a Italiei pare unul clar trasat și se rezumă la îndeplinirea cu strictețe a îndatoririlor de mamă sau de soție.

Soțul ei, un om harnic și cinstit, a fost surprins de frumusețile pe care le dezvăluie România. Într-o vizită la muzeele din Botoșani, locul originar al Elenei, italianul a fost surprins de tradițiile locului, de curățenia orașului, dar mai ales de slujba clasică a cununiei.

Anunțuri

În timpul liber, Elena petrece cu cei din familie, însă dorul de România o apasă foarte tare, deoarece în orășelul sicilian nu lucrează decât câteva badante românce. Preotul ortodox român stabilit aici a recunoscut că locul este foarte izolat și că a trăi în San Mauro Castelverde presupune sacrificii foarte mari. Elena a reușit să își învețe copilul de patru ani limba română, deși grădinița cu program prelungit nu permite activități în limba maternă.

La fel ca și alți români stabiliți în Italia, moldoveanca nu vrea să revină acasă decât pentru a-și ajuta părinții. Familia pare a fi singura care mai contează în momentul de față pentru ea. #romani in Italia #Locuri de munca