Tatăl unui copil minor de origine română a recurs la un gest disperat legându-se cu lanțuri de gardul tribunalului din localitatea italiană Pisa. Potrivit gazetaromanească.com, românul s-a arătat profund nemulțumit de decizia instanțelor care i-au luat fiul de lângă el, interzicându-i să îl vadă. Românul susține că soția sa suferă de tulburări psihice grave și că a luat copilul de care nu mai știe nimic de ceva timp. El a mai subliniat că, deși a făcut un denunț la carabinierii din San Miniato, lucrurile nu s-au îmbunătățit. Din acest motiv, tatăl a hotărât să se adreseze președintelui tribunalului italian pentru găsirea unei soluții, iar până la o decizie favorabilă în acest sens va continua greva foamei.

Anunțuri
Anunțuri

El nu a reușit să fie convins să renunțe la gestul extrem, nici de carabinierii din Pisa care au încercat să îl convingă minute în șir.

Conform precizărilor făcute de avocatul soției, bărbatul ar fi acuzat de violență domestică, ceea ce a condus la protejarea familiei sale și internarea ei într-o structură socială adecvată acestor cazuri speciale. Avocata româncei, italianca Elisa Forfori, a subliniat că clienta sa a avut nevoie de protecție socială fiind asistată într-o structură protejată, unde a fost găzduită din luna mai până în luna octombrie 2015. Această măsură a survenit pe fondul unor violențe în #familie, care ar fi putut degenera. Românul este trimis în judecată pentru rele tratamente aplicate familiei.

Elisa Forfori a mai adăugat că bărbatul are antecedente penale, fiind un real pericol pentru viața băiatului, iar pe rol există două procese ce se vor desfășura simultan.

Anunțuri

Ambele procese aflate pe rol se referă la încredințarea copilului. Unul din procese se va desfășura la tribunalul pentru minori, celălalt proces la tribunalul ordinar din Pisa.

În altă ordine de idei se pare că gestul precipitat al tatălui copilului nu este pe deplin justificat. Legislația europeană prevede drepturi egale pentru părinții divorțați, însă în cazuri extreme, custodia poate deveni unilaterală, celălalt părinte fiind chiar decăzut din drepturile părințești. #romani in Italia