Asad Shah, un bărbat de religie musulmană, care era proprietarul unui chioșc de ziare din orașul scoțian Glasgow (Regatul Unit) a fost ucis de un ”frate” musulman, după ce le-a urat prietenilor săi creștini un Paște Fericit. Comerciantul din Marea Britanie, a fost înjunghiat în magazinul său, iar în urma rănilor provocate de loviturile de cuțit, bărbatul în vârstă de 40 de ani a murit la spital, potrivit Mail Online.

Înainte de moartea sa, Asad Shah le-a urat pe Facebook prietenilor săi creștini ”Paște foarte fericit, mai ales pentru națiunea creștină iubită". La finalul postării sale de pe rețeaua de socializare, el a scris: "Să urmăm calea sfântă a iubitului Iisus Hristos pentru a obține adevăratul succes în ambele lumi."  Musulmanul britanic a scris, de asemenea, mai multe mesaje online prietenilor creștini cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. În postările sale anterioare, el a vorbit și despre "dragoste adevărată necondiționată pentru întreaga omenire".

Anunțuri
Anunțuri

Un prieten de familie al lui Asad, a spus că un musulman cu barbă care purta o haină religioasă lungă a intrat magazinul domnului Shah și a vorbit cu el în limba sa maternă înainte de a-l înjunghia în cap cu un cuțit de bucătărie. "A fost doar un atac de răzbunare clară, deoarece a postat mesaje despre pace, urări pentru prietenii lui creștini și evrei ”, a mai spus bărbatul, citat de cotidianul Daily Mail.

Ofițerii de poliție au interogat mai multe persoane printre care și un bărbat musulman în vârstă de 32 de ani, suspectat pentru această crimă și au declarat că este posibil ca Asad Shah să fi fost ucis de acesta. Poliția scoțiană a confirmat apoi că un bărbat musulman în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în legătură cu moartea lui Asad Shah. Un purtător de cuvânt al poliției din Glasgow a adăugat: " O investigație completă este în curs de desfășurare pentru a putea fi stabilite toate circumstanțele din jurul morții, care este tratată ca o crimă din motive religioase".

Anunțuri

Persoanele care au participat la priveghi, au adus multe flori, organizatorii încurajând lumea să vină cu câte o narcisă. Imagini de la acest eveniment organizat în memoria celui decedat au fost publicate pe rețelele de socializare. Primul ministru al Scoției, Nicola Sturgeon s-a alăturat celor aproximativ 500 de persoane îndoliate care au asistat la priveghi și pentru a da dovadă de solidaritate cu victima și cu familia sa. 

Într-o declarație organizatorii au spus: "Ca o comunitate ce suntem, am venit pentru a-i plânge moartea și pentru a aduce condoleanțe familiei acestuia". O campanie de strângere de fonduri a fost înființată vineri pe un site, după vestea morții lui Asad Shah, urmând ca toți banii strânși să ajungă la familia acestuia. #Marea Britanie #Politie #Crima