Într-o societate în care tot mai mulți intelectuali atrag atenția asupra nevoii de schimbare și a faptului că, de prea multe ori, sistemul universitar dă rateuri în pregătirea studenților și în racordarea acestora la piața forței de muncă, apar încet, încet și excepții care vor să “reinventeze calitatea procesului educațional”, conform celor de la viatalibera.ro.

Este vorba despre Ștefan Baltă cel mai tânăr prorector pe care Universitatea “Dunărea de Jos”  din Galați l-a avut în istoria sa, un tânăr care își propune să aducă un suflu nou în ceea ce privește raportarea Universității la studenți și la mediul extern. Ștefan Baltă a fost numit de rectorul universității gălățene, Iulian Bîrsan,  prorector pentru asigurarea calităţii, strategia universitară, relaţia cu studenţii şi relații publice.

Anunțuri
Anunțuri

Cine este Ștefan Baltă, cel mai tânăr prorector din istoria învățământului universitar gălățean?

Ștefan Baltă este un produs 100% al Universității  “Dunărea de Jos” din Galați. După ce s-a remercat în perioada studenției ca un student care nu avea doar are rezultate bune dar care se implica activ în viața comunității universitare, Ștefan a ajuns, în anul 2008, preparator universitar. Cariera lui a fost una care a avut parte de susținerea studenților săi, care au văzut în el un model demn de urmat dar și a profesorilor experimentați care au apreciat puterea lui de muncă și mai ales dorința de a lucra într-un mod profesionist.

Ștefan Baltă a mai fost, până să devină prorector, prodecan al Facultății de Ingineria Materialelor și a Mediului și director al Departamentului de Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Inginerie.

Anunțuri

Dar una din cele mai puternice și calitative contribuții pe care Ștefan Baltă a adus-o instituției de învățământ în care lucrează a fost munca sa la dezvoltarea sistemului de calitate al Universității și la acreditarea programelor de studiu. Din informațiile noastre, Ștefan Baltă este unul din cei mai buni experți din România în acest domeniu extrem de complex.

La cei 33 de ani ai săi Ștefan Baltă are 2 copii și o soție care l-a susținut și îl susține în toate demersurile profesionale făcute. Numirea lui în funcție s-a datorat atât meritelor profesionale deosebite dar și lui Iulian Bîrsan care, după ce a câștigat al doilea mandat de rector, din primul tur, la o diferență uriașă de voturi, pare hotărât să promoveze oameni tineri, care să aducă un suflu nou în Universitate.

Din cele declarate pentru Viața Liberă, prorectorul Ștefan Baltă are în vedere dezvoltarea unui sistem de promovare mai bun al Universității, o relație mai strânsă cu mediul economic și autoritățile publice din Galați dar, mai ales, o implicare mai puternică a studenților în viața universitară, pe toate planurile.

Anunțuri

Nu mă pot abține să nu compar planurile lui Ștefan Baltă cu o declarație dată zilele trecute de rectorul UBB,  Ioan Aurel Pop, care susținea în linii mari cam aceleași lucruri și atrăgea atenția asupra nevoii de implicare a studenților în tot procesul educațional nu doar în anumite părți ale acestuia.

Nu ne rămâne decât să-i urăm succes lui Ștefan Baltă, în munca de a face mai mult și mai bine pentru viața universitară din Galați.

  #Studenti #Educatie