Violențele din taberele de refugiați, sunt la ordinea zilei. Ultima astfel de veste neplăcută vine de la frontiera dintre Grecia și Macedonia, din tabăra înființată ad-hoc la Idomeni, acolo unde imigranții au luat atitudine împotriva unui bărbat care a abuzat de o fetiță de numai 7 ani.

Imaginile surprinse de reporterii aflați la fața locului și publicate de RomâniaTV, arată cum mai mulți bărbați agresează un imigrant care se face vinovat de abuzarea unei minore. În aceeași fotografie apare și o fetiță, însă nu se știe dacă aceasta este chiar victima imigrantului. Cel mai probabil că bărbatul ar fi fost linșat de rudele victimei dacă nu ar fi intervenit forțele de ordine pentru a calma spiritele.

Anunțuri
Anunțuri

Cu greu au reușit polițiștii eleni să-l scoată pe acesta din mâinile celorlalți imigranți care au luat atitudine față de gestul animalic al bărbatului.

Deși nu e deloc lăudabilă atitudinea acestor refugiați, care au fost foarte aproape să îl linșeze pe vinovat, se pare că, totuși, aceștia au înțeles că astfel de fapte reprobabile nu fac decât să le îngreuneze intrarea în Europa și să le năruiască speranțele pentru un trai decent pe ”bătrânul continent”. #Violenta #imigranti #Viol