O infirmieră, în vârstă de 27 de ani, din Syracuse, New York a șocat opinia publică după ce a fost arestată pentru comportamentul  necorespunzător de la locul de muncă. Kristen Johnson a fost reclamată la Poliție de o colegă, care a  povestit oamenilor legii că, în timpul programului, tânăra fotografiază pacienții dezbrăcați. Kristen profita de bolnavii aflați într-o stare destul de gravă, și le fotografia zonele intime. Pozele realizate le trimitea unei alte colege.

Potrivit presei americane, infirmiera a realizat mai multe filmulețe, printre care și momentul când o altă infirmieră efectua igiena corporală a unui pacient.

Anunțuri
Anunțuri

După o investigație de nouă luni, Kristen a fost arestată și adusă în fața instanței, informează kanalD. Infirmiera s-a ales cu o condamnare mai ușoară după ce a renunțat la permisul de infirmieră. Departamentul Educației de Stat a acceptat cererea tinerei. Prin faptele sale Kristen a încălcat Codul etic al meseriei de infirmieră, lezând demnitatea pacienților.

Un alt caz similar, care demonstrează conduita abuzivă a persoanelor abilitate să ofere îngrijiri pacienților, pe care îi au sub supraveghere, a avut loc în România. O imagine a cunoscutului cântăreț, Gabriel Cotabiță, pe patul de spital, publicată anul trecut de o infirmieră și postată pe rețelele de socializare ca un adevărat trofeu, a atras critici dure din partea fanilor care se rugau pentru sănătatea artistului.

Maria Stanciu lucra la Spitalul Floreasca și a stârnit un adevărat scandal după ce a apărut lângă solist, zâmbind fără nicio urmă de compasiune pentru acesta, în timp ce acesta lupta pentru viața sa, în urma infarctului suferit.

Anunțuri

Infirmiera a încercat să devină vedetă în mediul online, fără să conștientizeze efectul negativ al acțiunilor sale.

Conducerea unității medicale a demarat o anchetă și a dispus constituirea unei comisii de disciplină, pentru a trage la răspundere infirmiera. Conducerea spitalului a decis desfacerea contractului individual de muncă, atât al infirmierei vinovate, cât și al celeilalte angajate care a făcut fotografia. #Politie #Violenta #abuz