Steven Pratt este un american care și-a petrecut ultimii 30 de ani după gratii și imediat ce a văzut lumina zilei și-a dorit să se întoarcă la închisoare. Ce a făcut depășește cu mult limita imaginației!

Potrivit stirileprotv.ro, Steven Pratt este un american care, din copilărie, n-a făcut altceva decât să încalce legea. Pe când era un adolescent, la vârsta de numai 17 ani, a pus mâna pe pistol și și-a împușcat un vecin în față. Nevoit fiind să-și recunoască greșeala în fața autorităților, a fost judecat și a primit 30 de ani de închisoare. După ce și-a ispășit pedeapsa, neavând abateri disciplinare în timpul detenției, a fost eliberat.

Anunțuri
Anunțuri

Familia și rudele, foarte încântate de revenirea bărbatului în sânul familiei, s-au gândit să-i organizeze o petrecere, numai că nimeni nu își imagina ce urma să facă asasinul. La numai două zile de când a fost eliberat din închisoare, tot statul New Jersey din Statelor Unite ale Americii a rămas înmărmurit de ce a putut să facă bărbatul. Steven Pratt și-a lovit propria mamă în cap până ce aceasta a căzut la pământ și a rămas fără suflare. În timpul anchetei, acesta a recunoscut totul și a spus că nu vrea să mai fie judecat pentru că își recunoaște fapta. După ce i s-a făcut autopsia, medicii au constatat că femeia a decedat în urma loviturilor primite la cap. După raportul eliberat de medicina legală și declarația sa, Steven Pratt riscă să-și petreacă următorii 25 sau 30 de ani din nou după gratii.

Anunțuri

Un alt caz similar a avut loc în Italia. Criminalul, Andrei Filip, un tânăr de numai 22 de ani, și-a ucis cu sânge rece atât mama, Mirelei Bălan în vârstă de 41 de ani cât și surioara mai mică Elena Larisa, de numai 11 ani. Decizia tânărului a venit imediat după o ceartă aprinsă cu mama sa. Mirela Bălan îl amenința că-l dă afară din casă dacă nu-și găsește ceva de lucru. Cum sora lui de doar 11 ani a asistat la oribila crimă, Andrei s-a văzut nevoit să o ucidă. După comiterea crimei a plecat în România unde le-a spus apropiaților că mama și sora lui au dispărut, însă cuprins de remușcări s-a întors în Italia, predându-se autorităților. #SUA #Politie #Crima