Într-o galerie veche de peste 5.500 de ani, la Roșia Montană, s-a descoperit o piatră imensă care are în compoziția sa 30% wolfram, 15% praf de granit și 55% pulbere de aur.

Această piatră cântărește aproximativ 1700 de tone, are o lungime de 12 metrii, înălțimea de 3 metri și lățimea de 6 metri. Înăuntrul ei, se găsesc 900 de tone de aur, de 300 de ori mult decât s-ar fi putut exploata în ultimii 20 de ani la Roșia Montană, potrivit Rol.ro

Descoperirea a fost făcută în zona în care acum 36 de ani cercetările au fost oprite din cauză că minerii aflați acolo au murit, supraviețuind doar patru dintre ei. Unul dintre supraviețuitori a dezvăluit ce s-a întâmplat în noaptea în care oamenii Securității au sigilat galeria. "Poate nu fac bine că vă spun, pentru că am jurat la comuniști, însă eu ma trag din neamul de moți al lui Avram Iancu, așa că nu pot să mai tac.

Anunțuri
Anunțuri

În iarna anului 1976, am fost chemat să redeschid și să consolidez vechea galerie 13, pentru că urmau să vină doi geologi în prospectare", a spus ortacul.

Împreună cu alți mineri acesta a reușit să consolideze galeria 13 până în vara aceluiași an deși au avut câteva probleme cu golirea apei existente într-o parte a galeriei. "După ce totul a fost pus la punct, doi oameni au venit și au intrat în mină, din care unul era geolog. După o săptămână, cei doi au solicitat ajutoare din partea unor arheologi care au ajuns acolo cu o mulțime de echipamente. Totul a fost făcut în secret pentru că la intrarea în galerie a fost chemat un echipaj care legitima toți muncitorii. După mai bine de o lună, am fost chemat din nou cu echipa, să transportăm sterilul din galerie. Atunci am văzut ce încercau să țină ascuns de ochii lumii.

Anunțuri

Arheologii au descoperit un schelet imens, de aproximativ 10 metri. Oamenii de știință aflați la fața locului se contraziceau între ei de unde ar provenii scheletul. Unul din arheologi a afirmat că scheletul era de hiperborean și că se poate să fie strămoșul nostru", a declarat cel care a condus minerii.

După ce s-au contrazis între ei au decis să strângă totul și să ducă scheletul la Moscova. Toți muncitorii prezenți la fața locului au fost băgați într-o dubă și transportați într-un loc necunoscut unde au fost bătuți și obligați să semneze că nu au văzut nimic. După un timp, minerii au revenit la mină și nimeni nu a scos un cuvânt despre ce s-a întâmplat. La un moment dat, unul dintre mineri a primit o poză cu scheletul de la un milițian, care i-a spus să o arate nepoților pentru că el este iradiat și nu o să mai trăiască foarte mult.

Cel care a primit poza este cel care a povestit tot ce s-a întâmplat la galeria 13, unul din cei patru mineri care a supraviețuit. Astfel, acesta a reușit să transmită mai departe povestea de la Roșia Montană. #descoperire