Duminică, în municipiul Cluj, pe strada Căpitan Grigore Ignat, un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost oprit în trafic de oamenii legii pentru un control de rutină. Clujeanul conducea o mașină proprietate personală. Ceea ce au descoperit poliţiştii a fost de-a dreptul șocant.

Potrivit gandul.info, şoferul clujean a tras pe dreapta la semnalul polițiștilor, fără să riposteze. După verificarea actelor autovehiculului cu care acesta se deplasa, a urmat testul cu aparatul etilotest. Dacă în privinţa actelor totul a fost în regulă, aparatul etilotest a scos la iveală starea de ebrietate avansată în care bărbatul se afla. Așa cum prevede procedura legală, șoferul a fost dus la spital pentru prelevarea probelor de sânge.

Anunțuri
Anunțuri

Rezultatul a fost unul dezastruos: avea o alcoolemie de peste 2,00 g/l alcool pur în sânge.  

Pentru infracțiunea săvârșită, aceea de conducere un #Autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore.

Infracțiunea penală la care se încadrează bărbatul se pedepseşte cu închisoare între unu şi cinci ani. Clujeanul așteaptă hotărârea judecătorilor.    

După acest incident și din experiența acumulată de-a lungul timpului, polițiștii clujeni s-au văzut nevoiți să dea câteva sfaturi celor aflați în trafic rugându-i pe aceştia să țină cont de ele  :

- dacă au consumat băuturi alcoolice să nu se urce la volan;

- capacitatea de reacție a șoferului este foarte scăzută, în urma consumului de acool;

- reflexele, viteza de execuţie, concentrarea și atenţia sunt foarte scazute dacă șoferul a consumat alcool;

- șoferii care au consumat alcool și au o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, sunt pedepsiți de Codul Penal de la unul la cinci ani de închisoare;

- șoferilor care au săvârșit această infracțiune, le este reținut permisul de conducere până la terminarea cercetării, fără drept de a mai circula;

- consumul de alcool înainte de a șofa poate să ucidă, atât şoferul cât şi pe cei din preajma lui.  #Politie