Liderul Mișcării pentru Integrare Spirituală în Absolut, Gregorian Bivolaru, în vârstă de 63 de ani, a fost reținut de polițiști, zilele trecute,  într-un oraș din Franța. Pe data de 13 iunie 2014 Bivolaru a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de acte sexuale cu minore și pornografie infantilă. Decizia a fost emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În fața instanței au venit și martorele la orgiile organizate de liderul lor, scoțând la lumină fapte incredibile. “Mi s-a cerut să întrețin raporturi intime pe morminte, dar am refuzat. Mi s-a reproșat că sunt inhibată și că nu voi reuși să evoluez”, a mărturisit una dintre fostele adepte MISA, potrivit site-ului libertatea.ro.

Anunțuri
Anunțuri

Jurnaliștii de la adevarul.ro au făcut publice notări din jurnalul personal al unei adolescente, de 15 ani, cunoscută sub numele de Mădălina Dumitru, care a avut o relație cu liderul MISA. Tânăra descria momentele intime petrecute cu mentorul spiritual, de la actele sexuale repetate, la folosirea urinei “într-un mod înălțător”. Un fost instructor MISA a povestit că femeile erau invitate să ia parte la inițieri tantrice, pentru a se revitaliza și a se elibera de inhibiții. Un alt martor din acest dosar a declarat că peste 2.000 de femei au fost trimise în Japonia pentru a se prostitua în localurile de noapte. Fetele primeau doar bani pentru mâncare și erau obligate de organizație să jure că nu vor opri niciun ban din remunerația primită de la clienți.

Valeria Bertescu, o fostă adeptă MISA, a povestit anchetatorilor că a fost obligată să urmeze săptămâni întregi o dietă bazată pe urină și apă.

Anunțuri

Chiar dacă instanța din România l-a condamnat definitiv la închisoare, Bivolaru a obținut azil politic în Suedia. În prezent, liderul MISA este reținut în Franța. Potrivit mediafax.ro, Bivolaru le-a spus judecătorilor francezi că nu este cetățean român, ci bulgar. Cu toate acestea, instanța din Hexagon a decis demararea procedurii de extrădare a liderului MISA. #abuz