Proba cheie a procesului, în urma căruia Gregorian Bivolaru a fost trimis după gratii, a fost jurnalul intim al Mădălinei Dumitru, fata de 15 ani care-i îndeplinea toate fanteziile Gurului, după cum scrie Adevărul.

”Am făcut dragoste cu iubitul meu [...] mă penetra foarte profund”, scrie fata după o noapte de amor petrecută alături de ”iubitul ei”. Aceasta mai notează și că Bivolaru ”ştie să se mişte într-un mod foarte… este înebunitor”, pentru ca în pasajul următor să facă referire și la terapia care a scandalizat o țară întreagă atunci când s-a aflat că este practicată de adepții MISA. ”Am făcut pipi la el în guriţă după care a făcut şi el”, scrie fata, absolut extaziată de ceea ce a trăit și fiind absolut convinsă că ceea ce i s-a întâmplat nu a făcut decât să cimenteze relația pe care o avea cu Grieg, așa cum obișnuia să-l numească, plină de afecțiune.

Anunțuri
Anunțuri

Copila de 15 ani a participat și la partide de sex în trei, lucru, de asemenea consemnat în jurnalul ei. ”Ne-am jucat în trei foarte frumos, am avut stări foarte înalte [...] Îi iubesc pe amândoi”, mai scrie aceasta în jurnal, adăugând că experiențele trăite alături de Bivolaru ”prin baie, jos pe podea” nu le-a mai trăit niciodată, acesta fiind ”răsuflarea, aerul, totul”. #Iubire #orientare sexuala