De ce lumina stelelor pâlpâie, de ce variază intensitatea luminii albe la nivelul ochilor, unde dispar electronii pentru fracţiuni de secundă în timp ce se învârt în jurul nucleelor atomice? Pentru a da o explicaţie logică va trebui să inţelegem că fiecare punct dintr-o rază de lumină este alcătuit din mai multe unde electromagnetice de lungimi diferite și care oscilează în timpi diferiţi.

Un model care să explice acest complex de unde oscilante este realizat în filmul alăturat, în care cele 7 culori (ROGVAIV), osciland în timpi diferiţi sunt adunate într-un punct comun, ce reprezintă punctul de contact al luminii albe cu un receptor. Acest experiment ne permite să ne explicăm o serie de întrebări și să dăm posibile răspunsuri.

Anunțuri
Anunțuri

Se știe că electronii, în timp ce se rotesc, dispar subit și reapar în cu totul alte poziţii. Din imaginea din filmul alăturat rezultă că electronii nu dispar, ci pot fi structuri complexe de unde aflate în același spaţiu dar cu timpi de oscilaţii diferiţi. Asta înseamnă că electronii sunt pur și simplu pachete de unde similare spectrului vizibil, dar de dimensiuni mult mai mici. În timpul oscilaţiilor undelor, acestea pot avea momente diferite de intensitate: minimă, medie sau maximă. Când undele oscilează, noi percepem intensităţile maxime și minime ca repere. Astfel că același punct din lumină, electron, fundal cosmic, etc, ne apar când intens, când dispar subit pentru o fracţiune de secundă.

Dacă raza de lumină ce provine de la o stea îndepărtată este alcatuită din puţine unde de culori diferite, fenomenul se prezintă ca o pâlpâire a stelei și chiar o slabă variaţie de culoare, percepută cu aparatură sensibilă la variatii in timpi extrem de mici.

Anunțuri

La fel s-ar putea explica si variaţiile undelor radio, aparent haotice, masurate în cadrul programului SETI, de urmărire a mesajelor inteligente din cosmos.

Faptul că există unde electromagnetice și că acestea sunt simultan în același punct din spaţiu, dacă au lungimi diferite, este o realitate demonstrată. Fără această realitate nu am putea primi mesajele telefonice, undele ce ne leagă cu sateliţii pe orbită. Deși le percepem separat, undele se combină într-o imagine comună la nivelul creierului. Dar combinarea de oscilaţii diferite crează o evoluţie variabilă a imaginii comune dată de creier. De fapt spectrul electromagnetic este el însuși o dimensiune fizică a spaţiului: înalţime, lungime, lăţime și frecvenţa. Fără frecvenţe diferite ce există în fiecare spaţiu, universul ar fi monocrom.

Așadar putem concluziona că spaţiul obişnuit este o combinaţie de trei dimensiuni geometrice şi o dimensiune fizică (spectrul electromagnetic).

#NASA #Mister #Steaua