În dimineața zilei de ieri, într-o familie vasluiană din localitatea Măraşeni, gestul inexpilcabil al unui soţ supărat peste măsură a avut urmări foarte grave. În urma unei discuții conjugale foarte aprinse, bărbatul a cedat nervos și a dat foc hainelor din dulapul familiei chiar în mijlocul camerei în care acesta locuia împreună cu soţia sa.

Femeia a ajuns la #Spital în stare critică după ce camera a fost mistuită de flăcări, conform gândul.info.

Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, femeia, de numai 32 de ani, a căzut victim apucăturile soțului furios. După o ceartă zdravănă și enervat peste măsură, vasluianul de 37 de ani a pus mâna pe o sticlă cu benzină pe care a împrăștiat-o prin toată grămada de haine, îmbrăcăminte pe care a reușit să o adune din dulapuri și să o arunce în mijlocul camerei.

Anunțuri
Anunțuri

Fără să se gândească la consecințe, bărbatul a aruncat un chibrit care a aprins o flacără imensă.

Speriată de ceea ce s-a întâmplat, primul instinct al tinerei a fost acela de a-și salva munca de o viaţă inainte ca aceasta să se transforme în scrum. În momentul apropierii de foc, flăcările s-au ridicat și i-au aprins părul femeii, iar mai apoi și hainele de pe ea. Speriată de focul care îi cuprindea întregul corp, aceasta a încercat cu disperare prin orice mijloc să salveze totul, însă a fost în zadar. A reușit abia după ce i-a ars aproximativ o treime din corp.

În stare critică, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Aici, cadrele medicale de gardă și-au dat tot interesul să o ingrijească, însă din păcate aparatura și medicamentația care lipsește cu desăvârșire din spitale a constituit o piedică în stabilizarea tinerei.

Anunțuri

Văzând că tânăra nu poate să fie îngrijită corespunzător în spitalul vasluian, medicii au hotărât să o transfere la  Spitalul de Arşi din Bucureşti. Toate documentele au fost făcute iar acum se așteaptă transferul victimei.

În urma cercetărilor, poliția din Vaslui a deschis dosar penal pe numele soțului, acesta fiind acuzat de vătămare corporală din culpă.  #Tratamente #Politie