O femeie din Norvegia a adoptat o purcelușă de 130 de kilograme care acum i-a devenit mai credincioasă decât un câine. Purcica de culoare neagră, botezată de stăpânii ei Hege, este acum vedetă în satul norvegian Loten.

Potrivit stirileprotv.ro, într-un sat din Norvegia, la o fermă, a fost adoptată o purcelușă, care urma să crească la fel ca celelalte animale, iar la maturitate să ajungă în halele comerciale, așa cum se procedează cu fiecare animal. Însă, proaspăta ”achizitie” a fermierilor norvegieni i-au făcut să își schimbe părerea despre animale. Dacă până acum credeau că acestea sunt folosite doar pentru alimentația zilnică, una dintre femeile angajate la fermă a descoperit în purcelușă o adevărată ”prietenă” de care acum nu s-ar mai putea despărți pentru nimic în lume. 

Hege este un animal foarte răsfățat și bine îngrijit la ferma în care locuiește.

Anunțuri
Anunțuri

Stăpâna vorbește cu mândrie despre ea de câte ori are ocazia și cu oricine persoană. Femeia a declarat că în zilele friguroase e foarte atentă cu ea, oferindu-i chifle drept răsplată pentru loialitatea de care dă dovadă. Hege își urmează stăpâna oriunde aceasta și-ar îndrepta pașii, mai ceva ca un câine credincios.

Este foarte prietenoasă și se joacă în curtea largă din fața grajdiurilor cu câinele lup, care păzește curtea cu sfințenie. Niciodată nu au existat conflicte între purcelușă și celelalte animale din fermăPurcelușa le-a demonstrat stăpânilor că știe singură să-și deschidă ușa la cocină, fără să aștepte ajutor din partea cuiva, pentru a zburda prin întreaga curte.

Impresionată și cucerită de noul membru al familiei sale, femeia își descrie animalul ca fiind foarte deștept, îngâmfat, încăpățânat dar în același timp fermecător.

Anunțuri

Tot aceasta a declarat că Hege nu a făcut-o niciodată până acum să creadă că s-ar putea supăra pe ea. După ce purcelușa a intrat în sufletul stăpânilor, aceștia cred că un porc este cu mult mai inteligent decât un câine, iar de acum, au luat decizia ca niciodată aceste animale să nu mai fie sacrificate la fermă pentru consumul cărnii lor. #Google #Mister