Fiecare copil din România, al cărui părinte este plecat pe alte meleaguri pentru a-i crea o viaţă mai bună, trăieşte propriile lui drame. Aceşti copii sunt trişti, pentru că nu au nevoie de averi, dulciuri sau jucării pe care părinţii lor le trimit din ţara în care şi-au găsit un loc de muncă. Aceşti părinţi nu văd, ori nu vor să vadă dramele copiilor lor din dorinţa de a prospera.

Nu se ştie exact numărul copiilor lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude. Autorităţile încearcă să afle numărul exact al acestor copii. Este un fenomen care pe zi ce trece ia amploare şi oricât s-ar chinui autorităţile, numărul real al copiilor abandonaţi, fie de unul, fie de ambii părinţi, rămâne necunoscut.

Anunțuri
Anunțuri

Fericirea şi viaţa copilului este un preţ mult prea mare pentru un loc de muncă bine plătit în străinătate. De cele mai multe ori sărăcia cruntă în care aceştia trăiesc îi face pe români să-şi lase copiii în grijă rudelor sau chiar a statului. Unii copii sunt mai norocoşi, fiind luaţi de părinţi cu ei în ţara gazdă.

Din păcate, din cauza singurătăţii, unii copii ajung să aibă nevoie de consiliere psihologică pentru a reuşi să treacă peste aceste traume. Sunt situaţii şi mai grave în care unii copii ajung să-şi ia viaţa de dorul părinţilor. Unii părinţi consideră că luarea copiilor cu ei ar fi un chin şi mai mare. Nu ar reuşi să le ofere copiilor minimul de confort din cauza condiţiilor grele în care aceştia locuiesc.

Mai mult, comunităţile de români din aceste ţări care au reuşit să se stabilească defintiv împreună cu copiii lor ajung să-i respingă pe părinţii noi veniţi să lucreze.

Anunțuri

Ei sunt acuzaţi de neglijenţă şi de iresponsabilitate. Comunităţile ar trebui să-i susţină cât mai mult şi să-i ajute, oferindu-le ajutor şi sfaturi despre cum să-şi aducă copiii alături de ei.

S-ar putea spune multe despre dramele acestor copii abandonaţi de părinţi şi chiar de autorităţi, care din păcate nu le oferă niciun sprijin acestora. Cel mai dureros este că unii copii nu îşi cunosc părinţii decât din poze sau de pe Internet.

România este o ţară cu foarte mulţi emigranţi din cauza lipsei banilor, a unui trăi decent iar copii sunt victime colaterale. #Romani de pretutindeni #familie #Locuri de munca