Recent, Tuffy, un cățeluș în vârstă de doar 6 săptămâni, a trecut prin șocul vieții sale în momentul în care stăpânul său a turnat peste el o oală cu apă clocotită. Din ce cauză a făcut acest lucru? Pentru că animalul s-a jucat cu telefonul mobil și a început să mestece bucăți din el.

Mulți oameni ar fi murit din cauza apei clocotite turnate pe trup, dar nu și Tuffy. Sadismul stăpânului a fost fără margini, se pare. După ce a ars bietul animal, bărbatul l-a aruncat de la balconul etajului 4. Întâmplător, prin zonă se afla o altă persoană care a văzut întâmplarea și când a ajuns lângă cățel, acesta era aproape mort. Din fericire, persoana nu s-a gândit de două ori și a ridicat animalul ca să-l ducă la o clinică veterinară unde a primit primul ajutor.

Anunțuri
Anunțuri

“Acest prim act de bunătate al doamnei care l-a adus aici, i-a salvat viața. Dacă mai stătea acolo câteva minute nu mai aveam ce salva. L-a văzut acolo ud și ars și i s-a îmuiat inima. Nu ai cum să faci așa ceva. Ce oameni sunt ăștia? Cum să îl chinui așa? Sunt sigură că mai există oameni care au văzut scena însă nu s-au implicat în salvarea cățelușului. Rușine! Femeia care l-a adus a plătit pentru tot. Se vede că iubește animalele“, a declarat medicul veterinar pentru jurnaliștii Sky NEWS.

După ce i-a fost acordat primul ajutor, femeia care l-a găsit l-a luat acasă pentru a avea grijă de el și îl aducea în fiecare zi la tratament, la clinica veterinară, iar după câteva zile medicul a constatat că starea animalului nu se ameliora și Tuffy avea încă dureri cumplite.

Din fericire, printr-un serviciu de consiliere veterinară, femeia a găsit un centru-#Spital pentru animale în Asia și l-a transportat acolo.

Anunțuri

“Tuffy era atât de slabă! Era răvășită de durere și abia putea deschide ochii. Nu am văzut niciodată un animal să treacă printr-o durere așa de mare“, a mărturisit femeia. Animalul a avut nevoie de grefe de piele pentru 60% din suprafața corporală și, de asemenea, a fost obligat să doarmă cu ochii deschiși pentru că pleoapele îi erau arse. #Boala #Medicamente