Clarence Moses-EL, un bărbat din #SUA a fost condamnat la 48 de ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol. Totul i se trage de la afirmațiile unei femei care le-a spus judecătorilor că a visat că a fost violată de bărbatul cu pricina. Instanța din Denver a decis sentința după ce victima a declarat că i-a apărut în vis figura violatorului. În timpul anchetei, victima a declarat numele adevăratului atacator, care, mai târziu, a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Convinsă de puterea revelației nocturne, femeia și-a redirecționat acuzațiile spre Clarence, care deși a încercat să demonstreze că nu el este autorul infracțiunii, instanța l-a condamnat la închisoare pentru viol, în anul 1988.

Anunțuri
Anunțuri

Clarence nu a putut să conteste decizia magistraților, deoarece nu avea cu ce să-și dovedească nevinovăția. Mostrele ADN, care puteau fi folosite în instanță ca dovezi în favoarea sa, au fost aruncate de poliția din Denver. Cazul a fost preluat de toate publicațiile internaționale, iar autoritățile nu au rămas indiferente la lacunele din cuprinsul legislației. Prin urmare, legea a fost modificată și toate mostrele ADN, prelevate de anchetatori în cazurile grave, vor fi păstrate, cât timp acuzatul va trăi.

În decembrie 2013, viața lui Moses-EL avea să se schimbe definitiv. Un bărbat pe nume L.C. Jackson i-a scris o scrisoare, în care mărturisea că este imposibil ca acesta să fie condamnat pentru acel viol deoarece în acea noapte el este cel care a avut relații intime cu victima.

Anunțuri

Instanța a încercat să-l găsească pe Jackson pentru declarații, dar nu a putut fi interogat, deoarece acesta era condamnat pentru comiterea altei infracțiuni de viol, comisă în anul 1992. În urma declarațiilor lui L.C. Jackson, judecătorul Kandace Gerdes a decis eliberarea condamnatului, motivând că o altă persoană a recunoscut săvârșirea violului.

Un caz asemănător este cel al lui Luis Lorenzo Vargas, care a fost exonerat de executarea pedepsei după 16 ani de închisoare. Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe nedrept, sub acuzația de viol. #Crima