Un bărbat din SUA, pe numele său Dale Everard, a trăit coșmarul vieții din momentul în care a fost hărțuit de un homosexual în propria-i casă. 

Potrivit stirileprotev.ro, un american a vrut să iasă din monotonia cotidiană și și-a propus, ca la sfârșitul săptămânii să-și ducă iubita într-un club. Odată ajunși, în discotecă s-au întâlnit cu mai multe cunoștințe. Cuprinși de ritmul muzicii, tinerii au simțit nevoia să consume ceva, așa ca au mers la bar și au comandat alcool, numai că au consumat mai mult decât a fost necesar. Nu peste mult timp băiatului i s-a făcut rău. Din cauza stării în care se afla, împreună cu prietena lui au chemat un taxi și au plecat către casa unde locuiau. Tot la clubul unde au ales să-și petreacă seara, tânărul cuplu a întâlnit un bărbat, singur, care dorea și el la fel ca toată lumea să se distreze. Cei doi tineri au stat de vorbă cu acesta și l-au integrat foarte repede în grupul lor, astfel că în momentul sosirii taxiului și-a făcut apariția și el.

Anunțuri
Anunțuri

Au urcat în mașină toți trei și au pornit la drum. Ajunși la destinație, tânăra a considerat că i-ar fi mai ușor dacă necunoscutul ar ajuta-o să-l ducă pe iubitul ei în casă. Totul a decurs normal, iar după ce au terminat treaba, acesta a plecat.

Rămăși singuri, între cei doi amorezi s-a declanțat un scandal, iar la încheierea acestuia fiecare și-a văzut de treabă lui. La miez de noapte, bărbatul a simțit cum cineva încerca să-l dezbrace, dar fiind întuneric nu a văzut cine este. Pe moment nu s-a panicat, gândindu-se că ar putea fi o ”surpriză” din partea partenerei. Nu a durat mult până și-a dar seama că ceva nu este în regulă, moment în care a observat că de fapt în patul conjugal s-a strecurat nu o parteneră ci un partener. Cuprins de furie l-a recunoscut pe cel care a intrat în casa lui în mod abuziv ca fiind bărbatul cunoscut la club.

Anunțuri

L-a dat imediat afară din casă, iar în ziua următoare a făcut plângere la poliție

Homosexualul și-a recunoscut fapta și pentru acest ”accident” a fost condamnat la 18 luni de închisoare. #SUA #familie #Homosexualitate