O poveste controversată de #Iubire face valuri în presa suedeză și a fost preluată de toate marile siteuri de știri din România. Publicată inițial de suedezii de la epressen.se,  povestea iubirii dintre femeia de 36 de ani Josefin Karlsson și cerșetorul român de 22 de ani, Florin Șerban, a fost relatată pe larg de stirileprotv.ro pentru publicul din România.

Suedeaza, mamă a șase copii, l-a observat prima dată pe Florin atunci când acesta cerșea pe străzile orașului  Halmstad, chiar în fața apartamentului în care aceasta locuia. Cerșetorul român își trăia zilele pe un trotuar din cartierul Biscopsgarden unde aștepta ca trecătorii, în special cei care ieșeau dintr-un magazin alimentar, să-i arunce într-un pahar câțiva bănuți. Suedezei i s-a făcut milă de cerșetorul care părea liniștit și amărât și a început să-i ducă diverse lucruri care a considerat că i-ar putea fi de ajutor.

Anunțuri
Anunțuri

După ce i-a dus diverse alimente, femeia i-a dăruit o pătură și apoi o umbrelă atunci când a observat că în zilele ploioase acesta nu avea cu ce se proteja.

Limba vorbită nu a fost un impediment pentru cei doi, ei înțelegându-se într-o engleză aproximativă deoarece Florin nu vorbea limba suedeză. La doar șase luni de la prima întâlnire cei doi au decis să-și unească destinele și în primăvara acestui an au luat decizia de a se muta împreună. Acum câteva zile suedeza și cerșetorul român s-au prezentat și în fața ofițerului stării civile și au oficializat relația lor.

Presa din Suedia a relatat pe larg evenimentul și a numit povestea de dragoste a celor doi povestea Cenușăresei încercând să afle resorturile care i-au unit pe român și suedeză. Josefin Karlsson a declarat pentru jurnaliști că noul cuplu intenționează ca, în viitorul apropiat, să meargă în România și să facă o cununie religioasă catolică în fața preotului. De asemenea acesta a mai spus că își vor trăi povestea de dragoste în orașul Halmstad, alături de cei șase copii ai săi și că îi va îndeplini visul lui Florin, acela de a avea o grădină cu legume și de a crește animale.

Anunțuri

#Romani de pretutindeni