Pentru aproape orice român, sărbătorile sunt asociate cu ideea de cozonac. Cei mai muli dintre noi am avut ocazia să mâncăm cozonacii gustoși din bucătăria familiei și amintirea cozonacilor aburinzi, proaspăt scoși din cuptor, nu poate decât să ne trezească pofta.

Din păcate mulți dintre noi nu avem nici timpul și o parte nici abilitățile necesare pentru a pregăti singuri cozonacii, în bucătăria proprie, cu ingrediente de care să știm sigur că nu sunt nocive pentru organism. Așa că alegem să ne potolim pofta de cozonaci de sărbători cu o vizită la magazinul din colț sau la un supermarket unde găsim zeci de feluri de cozonaci oferiți spre vânzare.

Anunțuri
Anunțuri

Marea problemă a acestor cozonaci oferiți spre vânzare pe piață este că, cei mai mulți conțin ingrediente care nu au nici în clin nici în mânecă cu rețetele tradiționale de cozonaci. Conform unui studiu prezentat de foodstory.ro și realizat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cozonacii care se găsesc la vânzare pe rafturile magazinelor conțin orice altceva dar nu rețeta tradițională pentru cozonac. ANPC a analizat nu mai puțin de 31 de tipuri de cozonaci prezenți în comerț iar eticheta acestora le-a dat de gândit cercetătorilor care au prezentat public rezultatele.

Aceștia au declarat că niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională a cozonacului, mai exact zahar, lapte dulce, făină de tip 000, unt, ouă și umplutură de diverse feluri. De asemenea peste 65% din produsele analizate nu precizează tipul de făină care a fost folosită la fabricarea cozonacilor.

Anunțuri

De asemenea în cozonacii industriali găsim ingrediente cum ar fi făină de soia degresată, srot de soia, fibre de cartofi, zer praf, gluten din grâu, conservanți, coloranți, emulsifianți, agenți de umezire, stabilizatori sau corectori de aciditate.

Practic peste 77% din cozonacii din magazine conțin diferite tipuri de arome sintetice iar experții au identificat peste 30 de tipuri de aditivi în compoziția acestora, unele produse conținând și 15 aditivi.

Dintre E-urile prezente în cozonacii industriali merită să menționăm E133 (un tip de colorant care poate provoca alergii persoanelor care suferă de astm moderat) și E200 (un acid sorbic care poate produce alergii la nivelul pielii și tulburări respiratorii). În cantități mai mici cercetătorii au descoperit în cozonacii analizați și E952 (un îndulcitor artificial foarte puternic) substanță interzisă în Statele Unite ale Americii la comercializare.

Așa că dragi români, dacă vă doriți să aveți pe masa de sărbători un cozonac gustos și mai ales sănătos aveți mare grijă în momentul în care alegeți să-l cumpărați. Citiți cu atenție etichetele și încercați să alegeți un cozonac care să nu vă pună sănătatea în pericol. #Tratamente #Alimentatie