Istoria ne învață că dezastrele pot izbucni în orice moment și fără a ține cont de caracterul oamenilor, de sex, vârstă, religie sau chiar preferințe muzicale. Astfel, în anul 1930, pe 18 aprilie, când oamenii sărbătoreau apropierea Învierii Domnului într-o biserică din județul Argeș un #Incendiu devastator a făcut 114 victime, marea lor majoritate copii.

Historia.ro relatează detaliat modul în care s-a desfășurat evenimentul tragic. În acea perioadă majoritatea bisericilor din Muntenia, inclusiv aceasta nu aveau o ușă, ci doar o deschizătură de aproximativ 60 centimetri suficientă pentru a trece o singură persoană cu capul plecat prin ea.

Anunțuri
Anunțuri

Mai mult decât atât, ferestrele erau înguste și acoperite cu gratii de metal. Astfel, enoriașii se aflau în Vinerea Mare la slujba ținută într-o #Biserica de lemn mică și pe alocuri șubrezită, situată în comuna Costești, județul Argeș. Întrucât numărul celor veniți la slujbă depășea 200 de persoane, iar preotul nu a dorit să țină slujba afară s-a stabilit ca în biserică să rămână doar copiii care erau în mare parte elevi de școală primară și liceu, iar părinții și bunicii să rămână afară.  

Focul a izbucnit de la o lumânare nesupravegheată. Fumul negru, abundent a creat panică în rândul copiilor care încercau în zadar să fugă întrucât se aflau prinși într-o cursă fără salvare. Fumul care ieșea puternic din pod a fost văzut de afară de părinții care imediat s-au îmbulzit să deschidă ușa pentru a-și salva copiii.

Anunțuri

Ușa s-a blocat însă întrucât aceasta se deschidea doar din interior, iar toți cei aflați în biserică au murit.

Tragedia de la Costești a avut un ecou zguduitor și peste hotare, dar a dărâmat și întreaga comunitate de acolo. Oamenii și-au pierdut toți copiii în flăcări și la scurt timp au început și sinuciderile părinților care se simțeau vinovați că au blocat ușa bisericii, iar astfel copiii lor nu au putut ieși din incintă.

Nu ne gândim niciodată că ni se poate întâmpla chiar nouă asemenea grozăvii, însă este suficientă doar o clipă de neatenție pentru ca viața noastră să fie ruinată. Incendiul de la Costești, precum și cel de la clubul #Colectiv ar trebui să ne facă mai precauți cu privire la locurile în care mergem și la modul în care acel loc ne poate oferi asigurarea că vom fi în siguranță în situații de criză.