Un bărbat din Philadelphia, în vârstă de 29 de ani, s-a prezentat la #Spital după ce a observat că abdomenul său ia proporții. Medicii au fost uimiți să constate că pacientul nu avea nicio afecțiune la stomac, ci era însărcinat, informează Kanal D. Deși pare incredibil, cazul are și o explicație: Kayden Coleman este transexual.

Înainte de a fi supus intervenției chirurgicale de schimbare de sex, bărbatul a renunțat la tratamentul cu hormoni masculini, pe care specialiștii i-l recomandaseră în perioada de transformare a organismului. Nerespectând indicațiile medicilor, Kayden a rămas însărcinat cu partenerul lui. Chiar dacă vestea i-a luat prin surprindere, cuplul nu a renunțat la copil.

Anunțuri
Anunțuri

Cei doi au devenit părinții unei fetițe, care în prezent are vârsta de doi ani. La început, bărbatul a crezut că stomacul i se mărește din cauza consumului de bere, nu a bănuit care era realitatea din spatele acestei transformări fizionomice. Pe parcursul evoluției „afecțiunii”, Kayden simțea că are o pernă în stomac.

Cuplul face un documentar pe un canal You Tube, cu scene din viața lor de familie pentru a demonstra întregii lumi că sunt capabili să-și iubească copilul, la fel ca orice alți părinți. Transexualismul a devenit un subiect controversat în societatea modernă. Persoanele transexuale trăiesc sentimentul  că s-au născut într-un trup greșit, și deseori își fac schimbare de sex, pentru a construi o nouă identitate de gen. Deși această categorie socială este tolerată în statele cu regim democratic, există și societăți cu tradiții conservatoare, care condamnă astfel de manifestări.

Anunțuri

De exemplu, în Rusia autoritățile guvernamentale au aprobat un act normativ, care interzice transexualilor sau travestiților să obțină permisul de conducere. Deși măsura a fost dur criticată de organizațiile care apără și promovează respectarea drepturilor omului, legea continuă să fie aplicată cu severitate. În Rusia, homosexualitatea sau alte forme similare de comportament, până în anul 1993, erau considerate fapte antisociale și se pedepseau cu închisoarea. #Boala #medicina