Incendiul puternic care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în clubul bucureștean "Colectiv" din sectorul 4 al capitalei continuă să ne aducă la cunoștință povești impresionante din acele momente sau după. Fiecare secundă, poate minut, oră sau zi, înseamnă câte o luptă cu moartea a celor răniți. Fiecare moment, aduce după el totodată și câte o poveste. De fapt, aceste povești sunt una mai zguduitoare ca cealaltă.

Duminică a murit în București la Spitalul de Arși o tânără studentă la Facultatea de Litere. Numele ei: Liliana Gheorghe. România TV a difuzat un material scurt dar emoțional despre ea. Medicii afirmaseră anterior că pacienta Liliana Gheorghe are arsuri pe 40% din suprafața corpului și mai mult, prezintă suspiciuni de arsuri pe căile aeriene.

Anunțuri
Anunțuri

O colegă a Lilianei, a scris pe contul ei de Facebook despre ultima dorință a celei plecate la rându-i sus, la îngeri. Mai exact, tânăra aflată pe patul spitalului în stare critică îi rugase pe colegii ei să-i citească din cursuri, cu doar o zi înainte să moară. Nu vroia nicicum să rămână în urmă cu pregătirea. „Ieri ne-a rugat să-i aducem o carte. Își dorea să-i citim. Aceasta era dorința Lilianei... Ultima dorință a studentei de la Litere și a colegei care era îngrijorată de faptul că nu o să ajungă la facultate și ne tot ruga să-i împrumutăm cursurile până își revine", a mărturisit colega sa pe rețeaua de socializare.

Aceeași colegă a mai scris că Liliana era un suflet mai mereu vesel care dorea continuu să experimenteze multe lucruri, cât mai multe. Era un om simplu care se bucura de viață, muzică și culori.

Anunțuri

Mai vroia până să moară să-i facă o surpriză unei colege: Să-i cumpere cărți, pentru că amica ei nu avea suficienți bani, mai dezvăluie prietena Lilianei Gheorghe. În seara de vineri avea nevoie de puțină relaxare așa că s-a dus la clubul Colectiv. Nu a mai apucat nimeni să-i citească din cursuri ca să fie la zi cu pregătirea. "Odihnește-te în pace", a mai scris colega sa pe Facebook.

Evenimentul tragic petrecut vineri, 30 octombrie, a avut urmări grave, fără precedent: Până la această oră au decedat 32 de persoane, majoritatea tineri și alte zeci sunt internate în spitalele bucureștene.

  #Romani de pretutindeni #Spital #Incendiu