Scanarea termică a marii piramide de pe platoul Gizheh, aflat la periferia orașului Cairo, a dezvăluit ”o serie de anomalii termice ale căror cauză ar putea fi goluri ascunse sub suprafața piramidei”, conform ministrului Antichităților din Egipt, Mamduh al-Damati. Marea piramidă a lui Khufu (Keops), mai veche de 4.500 de ani, este singura dintre cele șapte minuni ale lumii care a rezistat timpului, și cea mai mare piramidă construită vreodată.

Descoperirile  au avut loc la doar două săptămâni de la începerea operațiunii de scanare a piramidelor în cadrul proiectului  Scan Pyarmids, care se va încheia la sfârșitul anului 2016.

Anunțuri
Anunțuri

Cercetătorii folosesc tehnici non-invazive, cum ar fi scanările 3D cu laser și drone, pentru a cerceta interiorul și compoziția piramidelor. S-a constatat astfel existența unor anomalii termice la toate monumentele, dar razele infraroșii au detectat o anomalie surprinzătoare în partea estică a marii piramide a lui Khufu.

S-au folosit tehnici de termografie cu infraroșu și cu detectori de particule cosmice pentru a identifica prezența oricăror structuri interne sau cavități necunoscute, în scopul de a înțelege mai bine procesul de construcție al acestor monumente. Alte anomalii termice au fost detectate și la piramida mai mică a lui Khafre, dar și la alte două piramide din Dahshur, la 20 de km sud de platoul Gizeh. Toate datele descoperite vor fi analizate pe larg, iar în cea de a doua fază a proiectului de scanare termică a piramidelor, se vor face simulări și modelări 3D ale platoului Gizeh.

Anunțuri

Mamduh al-Damati, ministrul Antichităților din Egipt a mai spus presei că acum ”piramida lui Khufu începe să ne dezvăluie unul dintre secretele sale”.

Cercetările sunt coordinate de Facultatea de Inginerie de la Universitatea din Cairo și de institutul American Heritage Innovation and Preservation (HIP) – institutul american al Patrimoniului, Inovației și Conservării, care și-au ales și un motto pentru această misiune: ”Faptul că un mister este vechi de 4.500 de ani, nu înseamnă că el nu poate fi descifrat”. Cercetătorii sunt încă rezervați cu privire la teoria lui Ben Carson, potrivit căreia piramidele din Egipt erau folosite ca grânarele antichității.

Nu ne rămâne decât să așteptăm cu interes alături de egiptologii și de pasionații de mistere antice concluziile cercetărilor de la finalul anului 2016. #Mister