O femeie de 57 de ani din comuna argeşeană Leordeni a fascinat întreaga Românie cu vocea ei. Tanti Rodica îşi câştigă existenţa cerşind, mai exact cântând. "Cerşetoarea cu voce de aur", aşa au titrat mai multe publicaţii din România, vorbind despre femeia care merge zilnic kilometri buni, cântând pentru o bucată de pâine.

Curios este că tanti Rodica nu a făcut, în viaţa ei, o oră de muzică. Mai mult, femeia a declarat reporterilor de la Pro TV că nici măcar la şcoală nu a mers. De la vârsta de 16 ani, ea cerşeşte cântând. 

Femeia a fost deja invitată la posturile de televiziune din România, unde şi-a spus povestea simplă.

Anunțuri
Anunțuri

Emoţionantă. Iar mai multe personalităţi s-au oferit deja să o ajute, promiţându-i că ar putea să îi înregistreze o melodie.

"Plec dimineaţa, urc în tren, şi apoi colind printre blocuri. Lumea îmi mai dă câte o haină, ceva de mâncare, câţiva banuţi", a spus tanti Rodica în direct, invitată la un post de televiziune. Cântecele pe care le spune sunt, în mare parte, rugăciuni de bine pentru cei care îi oferă câte ceva. De multe ori, ea a ajuns la sute de kilometri depărtare de casă, umblând în toată ţara, după cum a mărturisit.

În tot timpul în care femeia s-a aflat în platourile de filmare, sute de români au anunţat că vor să o ajute într-un fel, fiecare cu ce va putea.

Pe internet, clipurile care o arată pe femeie cântând sunt din ce în ce mai vizualizate. De altfel, aşa a fost găsită tanti Rodica, după ce o filmare făcută de un amator a ajuns pe reţelele de socializare.

Anunțuri

Primele imagini datează încă de acum patru-cinci ani.  Marţi seară, Cătălin Măruţă a început "vânătoarea", cerând oricui informaţii despre "cerşetoarea cu voce de aur". După ce unii au spus că femeia ar fi din zona Baia Mare, într-un final misterul a fost elucidat iar tanti Rodica, simpla cerşetoare fără şcoală a devenit cea mai importantă persoană din România. Măcar pentru 24 de ore.

Să sperăm că oameni de suflet o vor ajuta pe biata femeie să aibă o viaţă mai bună, măcar de acum înainte. #Vedete