Reprezentanții Bisericii Catolice au demarat ample lucrări de restaurare a Mormântului lui Lazăr, un loc străvechi de pelerinaj al creștinilor din întreaga lume. Potrivit Evangheliei creștine, Lazăr este unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, înviat din lumea celor morți, printr-un miracol divin.

Mormântul se află în orașul Betania cunoscut în lumea arabă sub numele de al-Azariya și este venerat nu doar de creștini, ci și de musulmani. De-a lungul timpului, în acest loc, au fost ridicate mai multe lăcașuri de cult. În secolului IV d.H. creștinii au construit cinci biserici și o mănăstire, în amintirea Învierii lui Lazăr.

Anunțuri
Anunțuri

Monumentele au fost supuse mai multor lucrări de reabilitare, intervenții ce au păstrat autenticitatea concepției arhitectonice. Istoria și-a pus amprenta asupra lăcașurilor, prin războaiele care s-au desfășurat de-a lungul veacurilor. Arheologii au efectuat săpături în apropierea Mormântului, scoțând la lumină vestigii vechi din vremuri demult apuse. “Eu care știu foarte bine terenul din jur, m-am gândit că trebuie să existe materiale arheologice cu importanță mare, care au fost abandonate”, a declarat Pierbattista Pizzaballa, custode al bisericii catolice, conform stirileprotv.ro.

Săpăturile sunt efectuate de studenții de la Universitatea de Arheologie din Palestina. ”Vrem să aducem la lumină și un mozaic rar ce datează din perioada bizantină, care a fost acoperit în anii 50 d.H.”, a precizat Ibrahim Abu-Amer, în calitate de director al Departamentului de arheologie.

Anunțuri

Numărul pelerinilor care vin la Mormântul lui Lazăr, a scăzut semnificativ ca urmare a ridicării unei bariere de protecție de la periferia Ierusalimului, împotriva atentatelor teroriste.

Învierea lui Lazăr a devenit un simbol al creștinătății, ce amintește de triumful omenirii asupra morții. Potrivit Noului Testament, Lazăr era un prieten foarte apropiat a lui Iisus, care din cauza unei boli grave s-a stins din viață. După patru zile de la moartea apostolului, Mântuitorul a ajuns în Betania, la Mormântul lui Lazăr, împreună cu ucenicii săi. Iisus a cerut să fie dată la o parte piatra de la intrarea în mormânt, și rugându-se divinității, i-a redat viața prietenului său. #Biserica #Religie