Noi descoperiri sunt pe cale să arunce în aer lumea creștinismului. De această dată oamenii de știință au descoperit motivul pentru care Cartea lui Enoh nu a fost inclusă niciodată inclusă între învățăturile biblice.

Potrivit antenastars.ro, Cartea lui Enoh este una dintre cele mai controversate cărți.  Aceasta nu a fost inclusă în învățăturile biblice deoarece ascunde secrete cumplite. Doi cercetători au reconstruit unul dintre mecanismele care erau scrise în Cartea lui Enoh. Acesta apărea în carte sub denumirea de computer ceresc. 

Cercetătorii vin acum cu o descoperire șocantă, afirmând despre computerul ceresc că nu este nimic altceva decât un aparat de calcul astronomic, format din trei componente, portaluri, stâlpi și ferestre.

Anunțuri
Anunțuri

În interiorul ferestrei se aflau 21 de stâlpi sub formă de potcoavă, acela fiind supranumit locul de observare. Oamenii de știință bănuiesc că acest mecanism era folosit pentru studiul mișcării Soarelui și a Lunii, pentru eclipsele de Lună și Soare dar și pentru schimbarea de solstițiu și echinocțiu. Toate aceste lucru sunt scrise în Cartea lui Enoh.

Potrivit esoterism.ro, Cartea lui Enoh, a fost retrasă din cărțile biblice, deoarece Enoh, explica faptul că o parte din îngeri și-au pierdut statutul lor divin deoarece coborau pe Pământ pentru a face dragoste cu femei, acest lucru fiind total interzis. Îngerii sunt astre cerești  care trebuiau să rămână în Paradis fiind nemuritori și neavând voie să se reproducă, reproducerea fiind o acțiune specific umană. Îngerii, însă, pare-se au rămas uimiți de chipul frumos al bebelușilor și și-au dorit și ei bebeluși.

Anunțuri

Marea dezamăgire a lor a fost că bebelușii lor nu semănau cu cei ai oamenilor. Aceștia au crescut și au semănat violența pe Pământ, violență pe care Dumnezeu a trebuit să o stopeze provocând un dezastru natural.

În religiile Abrahamice (Creștinism, Iudaims și Islam), Cartea lui Enoh este o carte fundamentală dar nu este canonică pentru niciuna din religiile menționate. Biserica Creștină Ortodoxă Etiopiană este singura care a introdus-o în canon. În antichitatea Cartea lui Enoh a fost inclusă în Biblie dar a fost retrasă în momentul în care s-au descoperit fragmente la Qumran. Din punct de vedere literar cartea este considerată ca fiind o carte apocaliptică. #Credinta #Religie