Ce a mai rămas la locul accidentului? Doar un pantof al micuţului şi o roată de la bicicleta cu care acesta se plimba.

Cumplitul accident a avut loc noaptea trecută, pe Drumul European E58, în localitatea botoşeneană Flămânzi, în apropiere de Liceul “Nicolae Bălcescu“. Băiatul în vârstă de 15 ani se plimba cu bicicleta şi a ieşit pe drumul european, moment în care a fost spulberat de un autoturism marca BMW, care se deplasa dinspre Iaşi spre Botoşani. Greşeala copilului a fost că nu s-a asigurat când a ieşit de pe străduţa lăturalnică.

Se pare că şoferul, un tânăr în vârstă de 23 de ani, nu a avut cum să evite producerea accidentului, tocmai din cauza vitezei cu care circula, peste 100 km/oră.

Anunțuri
Anunțuri

Poliţiştii au declarat pentru jurnaliştii de la botosani.ro că, într-adevăr, tânărul aflat la volan circula cu viteză mare, deoarece schimbătorul era blocat în viteza a 5-a.

După producerea impactului, la faţa locului au sosit echipajele de prim ajutor, care au început să îl resusciteze pe băiat, deoarece intrase în stop cardio-respirator.

La scurt timp, la locul accidentului au sosit şi părinţii copilului, care s-au rugat până în ultima clipă ca micuţul lor să-şi revină. “Doamne, te rog, fă o minune şi nu-mi lăsa copilul să moară. Adi, deschide ochii!“, sunt cuvintele pline de durere ale tatălui. Nemaiputând face faţă şocului şi durerii de a-şi vedea copilul în ultimele clipe din viaţă, mama băiatului a leşinat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La o oră după tragicul eveniment, cadrele medicale au constatat că nu mai pot face nimic pentru a salva viaţa băieţului şi i-au declarat decesul.

Anunțuri

Oamenii legii au fost nevoiţi să-l ascundă pe şoferul vitezoman, pentru a-l salva din mâinile vecinilor şi rudelor furioase.

Marţi a împlinit vârsta de 15 anişori, iar mămica lui a venit din Italia, pentru a sărbători împreună evenimentul. Astăzi făcuseră un grătar şi, după ce au mâncat, băiatul a ieşit să se plimbe cu alţi băieţi, cu bicicletele“, a povestit o vecină, pentru sursa citată.

Cine plăteşte pentru această tragedie? Conform oamenilor legii, vina este comună, deoarece băiatul trebuia să îi acorde prioritate vitezomanului cu BMW, iar tânărul aflat la volan se deplasa cu viteză foarte mare şi se va alege cu un dosar penal. #Politie #Accident #Autovehicul