Un tată musulman a recunoscut în fața instanței de judecată că și-a ucis fiica, în vârstă de 19 ani, prin strangulare, pentru că i-a ”dezonorat” familia. Tânăra fusese prinsă de organele de poliție furând prezervative dintr-un magazin. Tatăl fetei nu a fost intrigat de actul antisocial comis de fiica sa, Lareeb, ci de ceea ce furase și anume prezervativele, folosite cu scop contraceptiv în relațiile cu prietenul ei, pe care părinții nu-l acceptau, relatează  Daily Mail, citat de stirileprotv.ro, în 28 septembrie.

După săvârșirea crimei, Asadullah Khan si sotia lui, Shazia au luat cadavrul tinerei, l-au transportat cu ajutorul unui autoturism și l-au abandonat într-o zonă izolată de la periferia orașului german Darmstadt. Khan, în vârstă de 51 de ani, a mărturisit îndurerat, înaintea autorității judecătorești, că și-a ucis fiica, pentru a salva onoarea familiei sale.

Anunțuri
Anunțuri

Singura vină a fetei era că iubea un bărbat pe care părinții ei nu-l acceptau. Khan s-a născut în Pakistan, iar potrivit  declarațiilor sale, căsătoria cu actuala  soție, a fost un aranjament între familii. El își dorea ca și fiica lui să respecte această tradiție. În noaptea tragediei, cei doi au decis ca fiica cea mică, Nida, de 14 ani să rămână la o rudă apropiată, eliminând în acest mod prezența unui martor la infracțiunea ce urma să fie comisă.

Cei doi soți au fost arestați și judecați pentru crimă, procesul fiind în curs de desfășurare. Nida a depus mărturie împotriva părinților săi, susținând că ambii au fost complici. În prezent, tânăra este în grija unei instituții care îi oferă asistență socială.

#Crima de onoare în cultura musulmană se păstrează din cele mai vechi timpuri, avându-și originea în mediul rural.

Anunțuri

De-a lungul timpului această practică a cunoscut o largă răspândire și în zonele urbane. Victima acestei tradiții islamice este femeia acuzată că  și-a "dezonorat" familia. Motivele pot fi diferite, de la adulter și până la agresiunea sexuală  sau decizia de a divorța. În aceste cazuri, apărarea nu este acceptată, iar singura pedeapsă este condamnarea la moarte. #Violenta