Momente de coşmar pentru un bucureştean în vârstă de 31 de ani, proaspăt divorţat. Acesta a dorit să sărbătoareacă reîntoarcerea la viaţa de celibatar cu mare fast, aşa că a apelat la serviciile unor fete care prestau masaj erotic. Când însă a văzut tariful fetelor, dezamăgirea i-a fost atât de mare încât i-a trecut pofta de orice masaj.

Potrivit evz.ro, bărbatul a fost întâmpinat cu mare fast de cele trei fete, într-o garsonieră din Bucureşti, unde avea să înceapă petrecerea, dar când a auzit preţul imens pe care  îl cereau domnișoarele pentru masajul erotic, bărbatul s-a răzgândit, nemaidorind să se bucure de serviciile acestora.

Anunțuri
Anunțuri

Simţindu-se jignite de refuzul bărbatului, cele trei femei s-au gândit să îi ofere noului burlac ceea ce și-a dorit, o petrecere de neuitat. Astfel, fetele l-au sechestrat pe individ, l-au lovit, i-au provocat câteva zgârieturi, iar apoi i-au luat și 300 de euro din portofel.

După câteva ore de umilinţe, bărbatul a sunat la 112 pentru a cere ajutor, le-a reclamat pe cele trei agresoare, susţinând că l-au suspus unui tratament greu de suportat. Autorităţile au ajuns la locul cu pricina, iar cele trei fete au fost luate la poliție și audiate. Potrivit declarațiilor oferite de către autorități, cele trei bătăușe riscă să facă închisoare pentru tâlhărie, şantaj şi privare de libertate.

Din nefericire pentru bărbatul umilit, se pare că el a intrat cu stângul în lumea fericită a burlăciei, iar aceasta experienţă îl va face să suspine mereu, la gândul că visul frumos s-a transformat într-un adevărat coșmar.

Anunțuri

Cu siguranță, nu și-a imaginat că noua lui viață va avea un asemenea început.

Se pare că bărbatul are ghinion în dragoste. După  cinci ani de căsnicie, s-a ales cu un divorţ, iar petrecerea pe care a așteptat-o cu atâta nerăbdare s-a transformat în cea mai mare umilință pe care a trăit-o. De-acum înainte va întreba de la început care este prețul unui masaj erotic și se va gândi de două ori dacă şi-l doreşte sau nu cu adevărat.

Cert este că aventura celor patru s-a terminat prost, în condiţiile în care fetele riscă să facă închisoare, iar păgubitul s-a ales cu o petrecere pe care nu o va uita prea curând. #Violenta #Relatie