Poliţia investighează zona Parker River Wildlife din Newburyport, unde un cuplu a descoperit în această dimineaţă corpul unei femei pe plajă. Corpul a fost găsit parţial dezbrăcat, dar anchetatorii nu au găsit semne de traume fizice, conform purtătorului de cuvânt al districtului Essex.

Imediat după ce au primit sesizarea, poliţiştii din Newbury au fost cei care au ajuns la locul „groazei“, dar nici până în prezent femeia nu a fost identificată şi deocamdată nu este clar cum şi când a murit. “Incidentul este în curs de investigare“, a declarat, pentru reporterii site-ului bostonglobe.com, Carrie Kimball Monahan, purtătorul de cuvânt al districtului Essex.

Anunțuri
Anunțuri

Kimball a adăugat că, deocamdată, nu vor fi date publicităţii detalii despre felul în care arată femeia şi că toate datele vor fi făcute publice imediat după finalizarea anchetei: „Investigatorii urmează să identifice victima, iar în cazul în care va fi necesar vom împărtăşi aceste detalii publicului“. Purtătorul de cuvânt a mai spus că în prezent nu s-a putut estima vârsta femeii şi că nu este clar cât de mult a stat cadavrul în apă. Astăzi va fi efectuată autopsia, iar la câteva ore după ce cadavrul a fost găsit, poliţia curăţat scena.

Un martor, Steven LeBlanc din Groveland, spune că a fost la pescuit, iar în timpul în care se afla la magazinul cu momeală ar fi auzit despre incidentul de pe plajă, însă nu cunoaşte mai multe detalii. El a mai spus, pentru sursa citată, faptul că de obicei plaja este foarte aglomerată, aşa că, cu siguranţă, nu este un loc bun pentru a ascunde un cadavru.

Anunțuri

Un alt martor, Susan Dooley din Chelmsford, a spus că merge regulat la plajă împreună cu micuţii ei şi a fost şocată să audă despre descoperirea turiştilor respectivi.

În luna decembrie, tot pe această plajă, un bărbat a descoperit un picior uman. Bărbatul se afla la o plimbare pe plajă împreună cu câinele său, în momentul în care a zărit piciorul, iar la câţiva metri a găsit mai multe rămăşiţe umane. Autorităţile au declarat că acele rămăşiţe proveneau de la un adult, însă victima nu a fost identificată nici până în prezent. #Turism #Politie #Crima