Publicația engleză mirror.co.uk a prezentat ieri cazul teribil al unui tată degenerat care a reușit să șocheze prin fapta sa nu doar opinia publică din #Rusia, unde s-a produs măcelul, ci pe cea din întreaga lume.

Jurnaliștii de la antena3.ro au preluat cazul și au prezentat modul în care Oleg Belov și-a ucis toți copiii pe care îi avea, micuții având vârste de până în 7 ani. Acesta nu numai că i-a măcelărit pe bieții copii, dar le-a înfășurat apoi trupul fiecăruia în câte un sac de plastic pentru a își acoperi urmele. După groaznica faptă acesta și-a îndreptat furia asupra soției, care era însărcinată cu cel de-al 7-lea copil și a ucis-o și pe aceasta cu zeci de lovituri de topor, lăsându-i trupul neînsuflețit în apartamentul conjugal din orașul Novgorod, Rusia.

Anunțuri
Anunțuri

De menționat că soția era profesoară de matematică și avea catedră la universitatea locală. 

De această crimă nu s-a știut aproape o săptămână, poliția începând să facă cercetări după ce profesorii de la școala pe care o frecventau copii au făcut numeroase demersuri și sesizări îngrijorați de dispariția bruscă de la școală a copiilor de care nu se mai știa nimic din data de 25 iulie. Se pare că aceștia au încercat, fără succes, să-i contacteze pe părinți și apoi și-au îndreptat atenția către polițiști pe care i-au rugat să cerceteze situația.

Autoritățile locale care au făcut declarații pentrru presa rusă, declarații care au fost preluate de presa internațională, au precizat că bărbatul facea parte din Biserrica Adventistă de Ziua a Șaptea care l-a excomunicat deoarece s-au făcut împotriva sa câteva acuzații de adulter.

Anunțuri

Comandantul poliției din Novgorod, Pavel Astakhov a declarat că familia ciminalului era una știută ca vând mari probleme, serviciile sociale din zonă încercând în anul 2011 să-l decadă din drepturile de tată pe bărbatul de 51 de ani. Atunci a fost salvat de soția sa care a insistat ca acesta să își păstreze drepurile părintești. Între timp aceasta s-a răzgăndit și s-a adresat instanței în acest an pentru a îi lua dreptul de tată lui Oleg Belov.Ultima înfățișare din acest proces a avut loc pe 27 iulie anul acesta, dar tatăl criminal nu s-a prezentat.

Conform ultimelor informații prezentate de presa internațională, criminalul ar fi fost găsit de poliție internat într-un spital de psihiatrie. Această internare poate fi o încercare a sa de a scăpa de o condamnare cu ajutorul argumentului că nu era în deplinătatea facultăților metale la momentul săvârșirii odioasei fapte.

 

  #Politie #Crima