Un tată din satul Făureni, judeţul Cluj, îşi creşte singur cei cinci copii, cu toate că sărăcia îi macină, conform ştirileprotv.ro. Zilnic, bărbatul se gândeşte ce să puna pe masă pentru micuţi, de cele mai multe ori luându-şi de la gură. Îngrijorarea este cu atât mai mai mare când se gândeşte că în curând începe şcoala şi nu are bani pentru rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte şi toate celelate lucruri necesare, având în vedere că toţi copiii sunt minori, cel mai mare având 15 ani.

Familia mănâncă ceea ce cultivă ei într-o mică grădină de lângă casă. Localnicii, ştiind de starea lor financiară precară, îi mai ajută cu diverse alimente.

Anunțuri
Anunțuri

În aceste condiţii vitrege, tatăl face tot ce îi stă în putere pentru educaţia şi viitorul copiilor, învăţându-i să fie mereu uniţi şi să se ajute între ei. De multe ori bărbatul lucrează cu ziua chiar şi numai pentru o masă de seară pentru copii, nu neapărat pentru bani. Mama micuţilor i-a părăsit în urmă cu cinci ani, iar în tot acest timp nu a mai dat nici cel mai mic semn de viaţă.

Cât timp tatăl lor este plecat la muncă pe la vecini, copiii se descurcă cu treburile gospodăreşti, în căsuţa lor umilă. Băiatul cel mare găteşte, singura fetiţă face curăţenie, iar ceilalţi băieţi se ocupă de cei doi porci pe care îi au în curte. Venitul familiei este reprezentat de alocaţia copiilor şi de un ajutor social de 600 lei, dar cu toate acestea familia este unită în faţa greutăţilor pe care le întâmpina zilnic.

Anunțuri

La cei nouă anişori ai lui, Laurenţiu nu se dă în lături de la treburile gospodăreşti, iar Darius, care are 11 ani, face mai multă treaba decât un puşti de 18 ani de la oraş. În plus, el adoră matematica. Cristian, cel mai mare dintre copii, are 15 ani şi speră să ajungă să trăiască pe picioarele lui, să nu mai depindă de truda tatălui său. Visează să termine şcoala, să îşi găsească un loc de muncă şi să îşi ajute frăţiorii mai mici.

Cine vrea să-i ajute pe aceşti copii poate trimite pachete în comuna Vultureni, satul Făureni, din judeţul Cluj, la familia lui Nicolae Boancă. #familie