Un bărbat, tată a trei copii, şi-a rezervat la biserică locul de înmormântare, după ce a aflat că  suferă de o boală foarte gravă. Sean McCabe, în vârstă de 30 de ani, din Țara Galilor, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. Medicii l-au anunțat că mai are de trăit doar două luni, așa că s-a decis să se pregătească pentru despărțirea de #familie.

Spre surprinderea specialiștilor, #Boala nu a mai evoluat, iar bărbatul a putut să se căsătorească în ziua stabilită pentru ceremonia de înmormântare, informează  publicația The Mirror, citată de stirileprotv.

Sean McCabe consideră că vindecarea sa este un miracol și îi încurajează pe toți oamenii să doneze sânge, atât de necesar salvării persoanelor diagnosticate cu această afecțiune cumplită.

Anunțuri
Anunțuri

Sean a organizat şi o campanie online, care să promoveze gestul umanitar. Numeroase persoane s-au alăturat inițiativei bărbatului.

Acesta susţine că nu a renunțat niciodată la viață, luptând cu toată ființa sa. ”Pentru mine, fiecare zi este un miracol. Nu am renunțat la luptă, chiar dacă doctorii mi-au spus că voi muri”, a declarat Sean, potrivit sursei citate. În urma investigațiilor medicilor, în 2013, bărbatul a fost diagnosticat cu cancer. Simptomele au constat în dureri puternice la mâini și picioare. Îmediat au urmat ședințe de chimioterapie, în vederea vindecării bolii. Cu durere în suflet, Sean și-a programat înmormântarea la Biserica "Sf. David" din Tonyrefail, lăsând familiei o scrisoare emoționantă.

Un transplant de măduvă i-a salvat însă viața. Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale de transplant de măduvă, care a reușit să învingă cancerul.

Anunțuri

Prin urmare, înmormântarea a fost anulată și înlocuită cu cel mai frumos eveniment din viață bărbatului: nunta cu iubita lui, Lisa Williams. Pentru a preîntâmpina recidiva afecțiunii, Sean merge în mod regulat la controale medicale.

Transplantul de măduvă este un tratament destul de agresiv pentru organismul uman. Potrivit unui studiu, mortalitatea este între 5 şi 30% în aceste cazuri, pentru că nu toți pacienții suportă o astfel de intervenţie.