Şase milioane de euro. Atât va moşteni George Dobre, un român de 47 de ani, care a avut în grija sa pe Paula Fagarazzi, de 56 de ani pentru mai bine de un deceniu. Testamentul femeii, atacat în instanţă de rudele ei(o verişoară şi o mătuşă) a rămas valabil în faţa judecătorilor din Veneţia, astfel că românul devine singurul moştenitor al defunctei.

Doi ani a durat procesul în urma căruia magistraţii au decis că testamentul femeii este clar şi fără echivoc. Dobre, fost îngrijitor personal al Paulei Fagarazzi, a devenit, între timp, apropiat al acesteia. Presa italiană vorbeşte chiar de o posibilă legătură amoroasă între cei doi, aşa cum susţin jurnaliştii de la nuovavenezia.gelocal.it

Judecătoarea Giuliana Galasso a fost cea care a decis, în numele legii, fără drept de recurs, ca toate bunurile şi averea defunctei Paula Fagarazzi să treacă în numele românului George Dobe, cel care şi-a petrecut ultimii 15 ani alături de femeie.

Anunțuri
Anunțuri

Cele două rude îndepărtate au contestat, iniţial, cauza morţii, încercând să acuze faptul că românul ar fi putut săvârşi o faptă gravă. Acest lucru nu a fost probat, stabilindu-se că femeia a murit din cauze naturale. A urmat apoi contestarea testamentului, invocându-se faptul că Paula Fagarazzi nu ar fi fost în deplinătatea facultăţilor mintale când a semnat actele. Nici acest capăt de acuzaţie nu  a putut fi probat, astfel că judecătorii au decis definitiv şi irevocabil: George Dobre este moştenitorul legal al averii Paulei Fagarazzi, o avere de circa şase milioane de euro, constând în bani cash şi proprietăţi la Veneţia şi Lido. A contat mult, în afară de dorinţa defunctei, şi faptul că îngrijitorul român a fost aproape de femeie timp de 15 ani, zi de zi, spre deosebire de cele două rude venite la "împărţeală", care nu o vizitau pe Paula Fagarazzi decât periodic, foarte rar. 

Evident, astfel de cazuri sunt rare, însă cu siguranţă, îngrijitorul român a dat dovadă afecţiune faţă de femeia pe care o îngrijea, mult mai bine decât rudele de sânge.

Anunțuri

Dacă între cei doi a fost sau nu un altfel tip de relaţie, contează mai puţin. Cert este că George Dobre a fost alături de Paula Fagarazzi până în ultima clipă a vieţii, lucru pe care nu l-au făcut verişoara şi mătuşa. #romani in Italia