O tragedie petrecută în Italia transformă din nou un român în salvator de vieţi omeneşti. Iulian Barna, un ieşean din zona Paşcaniului, în vârstă de 41 de ani, a suferit mai multe atacuri cerebrale şi, în cele din urmă, medicii au decis că nu se mai poate face nimic pentru salvarea sa. Motivul producerii accidentelor nu a putut fi stabilit, fiind vorba, se pare, de o boală ereditară moştenită de bărbat de la mama sa.

De pe patul spitalului, rudele lui Iulian şi-au dat acordul pentru transplantul de organe, lucru care a salvat viaţa a şapte persoane. Inima, rinichii, ţesuturi musculare şi osoase precum şi corneea au fost prelevate de la bărbatul intrat deja în moarte cerebrală şi transplantate la şapte pacienţi.

Anunțuri
Anunțuri

Grefe de piele au fost folosite în cazul unui italian care fusese victimă a unui incendiu puternic.

În Bergamo, localitatea unde românul nostru şi-a găsit sfârşitul, medicii au vorbit cu admiraţie despre gestul său. Iulian a fost înmormântat cu ajutorul prietenilor, care au făcut o colectă.

Sora bărbatului, asistentă medicală în România, a declarat că se simte împlinită. "Fratele meu a fost un om care a dorit să ajute tot timpul semenii. Tocmai de aceea, nu am stat pe gânduri şi am fost de acord cu transplantul de organe. Mi-aş dori doar ca prin acest gen, italienii să aibă o altă impresie despre români, mult mai bună", a declarat pentru bzi.ro sora defunctului.

Nu este pentru prima dată când prin moartea unui român, sunt salvate vieţi omeneşti în Italia. Alessandro Avram, un tânăr de 18 ani decedat în urmă cu două săptămâni, după un accident rutier, a salvat patru persoane, după ce mama lui a fost de acord cu prelevarea organelor interne.

Anunțuri

  Inima, rinichii şi ficatul lui Alessandro au dat o nouă şansă la viaţă pentru patru pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare la transplant în spitalele italiene. Un caz similar s-a mai produs la începutul anului, tot în Italia, după ce o tânără din Galaţi, moartă tot în urma unui accident de circulaţie, a devenit salvator pentru mai multe persoane.  #romani in Italia