Miercuri 19 august, Guvernul României a anunțat printr-un comunicat de presă că a emis o Hotărâre de #Guvern care completează procedura de îngrijire a copiilor care au cel puțin un părinte care a plecat să muncească în străinătate.

Astfel conform hotnews.ro, serviciile publice de asistență socială vor solicita de la școlile din zona de activitate liste cu copiii care au cel puțin un părinte care se află la muncă în străinătate. Aceste solicitări vor fi făcute, conform noilor reglementări, în ultimul trimestru al fiecărui an și vor face referire la copii care:

  • au unul din părinți  plecat  în străinătate
  • au ambii părinţi plecaţi în străinătate
  • au părintele unic susţinător plecat în străinătate
  • au părinții reveniţi în ţară după ce au fost plecați în străinătate cel puţin un an

 Școlile vor fi obligate să trimită listele cu toate datele copiilor aflați în una din situațiile de mai sus în maxim 15 zile de la primirea solicitărilor, după care autoritățile vor începe verificările.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel inspectorii de la asistență socială se vor deplasa la domiciliile copiilor respectivi și vor verifica dacă părinții au notificat autoritățile referitor la plecare și dacă au desemnat o persoană eligibilă pentru a înlocui părintele pe perioada lipsei acestuia. Persoana care se ocupă de îngrijirea copiilor în lipsa părinților va fi oblligată să furnizeze inspectorilor datele de contact la care pot fi găsiți părinții în străinătate și să facă dovadă ca sunt în contact permanent cu aceștia.

În primele șase luni după plecarea părinților, inspectorii de la asistență socială vor fi obligați să viziteze o dată la două luni domiciliul celui care se ocupă de îngrijirea copilului/copiilor după care aceste vizite vor avea loc trimestrial. Inspectorii vor verifica, conform hotărârii de guvern și rezultatele școlare ale copilor pentru a vedea dacă sunt sau nu afectați de lipsa părinților.

Anunțuri

De asemenea, atât diriginții copiilor cât și reprezentanții serviciilor sociale sunt obligați să apeleze la consilieri școlari sau la psihologi dacă consideră că acei copii care au părinții plecați la muncă în străinătate au tulburări comportamentale generate de plecarea acestora.

Guvernul a precizat, în comunicatul remis presei, că momentan sunt înregistrați în România 83.000 de copii care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Dar statisticile oficiale sunt cu siguranță mai mici decât cele reale numărul copiilor care se află în acestă situație fiind cel puțin unul dublu conform unor estimări făcute de organisme ale societății civile.

Mai multe informații despre noua Hotărâre de Guvern găsiți pe pagina oficială a Guvernului României. 

  #Romani de pretutindeni #familie